Eugen Barbu - Groapa

iepele din față, apucă o mână de fân de sub picioarele lor și le
mângâie coama umedă.
— Lolica, na, Lolica! șopti pungașul, neștiind dacă nimerise.
Și se apucă să le desfacă legăturile. Treaba merse repede.
Hamurile cădeau fără niciun zgomot în praful drumului și
Paraschiv le puse numai câte o frânghie subțire în jurul gâtului,
ca să le țină la un loc.
Când trecu la a doua căruță, o iapă necheză speriată.
Ucenicul se făcu mort lângă roți. Gheorghe trăgea perechea
dezlegată spre câmp, la adăpost. Cel tânăr mai încercă o dată.
Animalele se liniștiseră. Mâna hoțului le pipăia dibaci boturile
calde și ochii lăcrămoși.
De jos nu se simțea nimic. De patru ori târî codoșul perechile,
legându-le căpăstru lângă căpăstru.
A cincea oară, Paraschiv dădu peste un cârlan sătul, care se
lăsa greu. Simțind mână străină pe el, încercă să muște și lovi
cu copitele. Caramangiul îi apucă zăbala rece și-o răsuci. Fierul
intră în gingiile calului și acesta bătu aerul cu picioarele
dinainte. Degeaba încercă să-l potolească.
— Lasă-l! strigă bătrânul neliniștit. Ia altul…
Pungașul se încăpățână. Îl lovi cu cotul sub greabăn și-l
dezlegă. Cârlanul se smuci într-o parte și scăpă. Drept spre țarc
o apucă, unde simțise armăsarii nechezând și aruncând din
copite. Oacă îi sări înainte să-l țină, dar era prea târziu.
Căruțașii ieșiră repede afară pocnind din bicele lor lungi. Până
să se dumirească, Paraschiv mai dezlegase un mârloi de mânz,
blând ca un iepure, agățat la coada unei căruțe.
— Fugi, știi unde ne întâlnim! îi șopti Gheorghe. Lasă-i pe noi,
că nu te ajung ei!
Cel tânăr se aruncă și șuieră o dată năpraznic:
— Haida, hi, gloabelor!
Iepele o luară la goană speriate, peste maidanele pustii. Nu
mergeau în același pas. Ucenicul le îmboldea harnic:
— Nii, uscăturilor! Hai, hai, hopa…
Și le lovea cu picioarele desculțe pe cele mai apropiate, în
burțile pline.
În urmă, mai apucă să audă un zvon surd de glasuri
amestecate, de strigăte și lovituri repezi.
•
71