Eugen Barbu - Groapa

Negustorii mâncau bine, flencăneau, beau cu plăcere vinul
tare, ținut în gheață și, după aceea, pe la miezul nopții, își luau
nevestele de mijloc și jucau cu ele, veseli și nepăsători. Mai
puneau ochii pe câte o străină, n-o slăbeau din privit. Se dădeau
în vânt. Își lăsau muierile și ieșeau afară, pe un balcon care
atârna deasupra liniilor de tren, să le umble-n sân și să le
făgăduiască bani. Băgau de seamă legitimele. Meseriașii se
supărau, se răsteau la ele, le mai loveau, că li se făcuse de altă
carne. Umblau blănarii ca turbați în jurul curvelor aduse de
peștii lor la petrecere. Aruncau polii, nu se uitau. Era ziua lor de
desfrânare, altceva simțeai să mai schimbi muierea, să pipăi și
altă subsuoară de femeie…
Dar ca Didina parcă nu mai văzuseră.
•
Ibovnica, tot cu ochii roată împrejur, căuta, căuta. Degeaba își
întindeau meseriașii gâturile. Țiganca a pus ochii pe Petrică
Cîrcu, președintele federației.
Acesta ședea într-un colț cu niște prieteni și cu nevestele lor.
Om serios. Mânca liniștit și bea cu măsură. El trebuia să strângă
banii de la tombolă și de la bufet, să vorbească la ziuă
meșterilor și să le spună pentru ce se adună fondurile balului,
cum făcea în fiecare an. Avea acasă, cu a lui, doi copii mari, dați
la liceu, să învețe, și nu i se întâmplase niciodată ce-a pățit în
noaptea aia.
Bozoncea îl mirosise. I-a șoptit Didinei:
— Ăsta e, ai grijă de el…
Pungașii mestecau stingheriți și Sandu îl îmboldea pe sub
masă pe ăl bătrân:
— Nu așa, Gheorghe, că-mi vine jitia când te văd, parcă ești la
noi în groapă. Ține ca lumea furculița, n-auzi?
Codoșul înghițea cu noduri și nu mai vedea înaintea ochilor. Ar
fi lăsat dinainte mâncarea. Unde erau balurile la care mergea el,
pe Filantropia, sâmbătă seara? Acolo petrecea cu ai lui, cu șuții
și cu fetele din Cuțarida, cu calfe și cu curve… Nu se uita nimeni
cum bagi bulca-n gură. Saloanele erau luminate de lămpi cu gaz
și puteai să joci la ziuă cum voiai – și pe dușumele. Servitoarele
nu se supărau dacă le înghionteai pe afară. Se dusese timpul
lui! Se ridicau altfel de hoți, mai spălați, mai deștepți. Trase cu
ochiul la Nicu-Piele. Nici lui nu-i ședea bucățica-n gât. Parcă-l
înțepa cineva în spate, așa se proptise de lemnul scaunului. Îi
215