Eugen Barbu - Groapa

— Da ce-oi vrea? Să zici mulțumesc, că fără bacșiș luam doi,
ca popa. Pe mine m-a uitat că mai am două condamnări, noroc
cu judecătorii, pupale-aș tălpile…
S-a întristat ucenicul. Toată ziua s-a gândit la ibovnică și l-a
apucat furia.
— Eu fug, i-a spus ălui bătrân. Nu pot să rabd!
Treanță zâmbi:
— Dacă o să putem, fugim noi, n-avea tu grijă… Mai e Apelul,
nu ne lasă Stăpânul așa, bagă el șpagă la comisari, ne face
scăpați, ce crezi tu… Sigur, un cot, e mult, dar ieșim noi…
În noaptea aia i-au suit iar în dubă și i-au cărat în dealul
Mărțișorului. Și-au luat rămas bun de la hoți. Unii ședeau încă în
prevenție, ținuți cu bacșișuri, să le treacă timpul mai ușor.
Mașina hurducăia pe drumul prost și-i dureau oasele de atâta
bătaie. Șoseaua nepavată a Olteniței urca spre închisoare.
Auziră lăutarii din cârciumile mahalalelor. O dată îl trecură
lacrimile pe Paraschiv. Codoșul ședea tăcut într-un colț.
I-au dat jos într-o curte mică, cu ziduri înalte și porți de fier,
încuiate cu niște driguri de oțel. Un gardian a făcut apelul, că
aduseseră mai mulți o dată. Le-a strigat numele la fiecare și
poreclele, glumind, și i-a trimis la tuns. Frizerii, pușcăriași și ei,
abia îi așteptau. Noaptea de sfârșit de vară era în miezul ei. Se
schimba garda și se auzeau glasurile gardienilor pe crestele de
piatră. În locul hainelor, un magazioner le-a dat câte un costum
gros de postav, în dungi. Mirosea a vechi și ucenicul își pipăi
capul cald, fără păr.
Gheorghe râdea:
— Gata, am ajuns și la locul nostru. Asta-i casa hoților de-ți tot
vorbeam eu de ea. Ne-ncalță, ne-mbracă, totul pe de pomană,
ca la părinți! Și își aminti înduioșat: Aici am fost eu cu Tata-
Moșu, ehe, ce mai om… De la el am învățat multe. Eram ca tine,
puriu, nu știam. Omul bătrân îți trebuie… Pe urmă, după ce-am
tăiat la Ciucea…
•
Ucenicul nu-l mai ascultă. Știa că minte, și lui îi ardea sufletul
să fumeze o țigară. Un gardian striga la ei și-i număra. Le
spusese numărul celulei la fiecare și pe urmă îi înghionti către o
ușă înaltă.
Paraschiv privi încă o dată curtea și zidurile. Peste clopotnița
Văcăreștilor atârna o lună păguboasă…
264