Eugen Barbu - Groapa

— Șase! a strigat scurt.
Companiile erau departe. Jandarmii trebuiau să treacă balta,
și tot nu-i găseau. Gheorghe a răsturnat un ceaun cu apă peste
focul mic și a împrăștiat cenușa cu piciorul lui desculț. Mânămică
piti pirostriile și păturile în buruiana tânără. Au apucat
potecile acoperite cu iarbă și s-au furișat la buza apei. Soldații
atinseseră fundul. Se uitau. Întuneric beznă. Pungașii au intrat în
apa rece, care le pișca pielea. Abia dase trestia, și lintița
aluneca, umedă, pe degete.
— Stați aici, le-a spus Bozoncea.
Ajunseseră la un dâmb uscat și se odihniră. Era liniște, nu se
auzea nici vântul.
•
Până dimineața au cotrobăit jandarmii groapa. N-au pus mâna
pe ei. În zori, hoții au auzit motoarele mașinilor păcănind pe
drumul Cuțaridei.
— Scăparăm! a oftat Sandu ușurat.
Toată primăvara au bătut Grantul și rampa de mărfuri.
Gheorghe înainte, cu mâinile în nădragi, Sandu, pestriț și bocciu,
trențăros și desculț, scuipând cu râvnă într-o parte, pe urmă
ucenicul, golaș și ușchit, numai într-o cămașă, ținându-și din
când în când pantalonii legați cu o sfoară și, la urmă, starostele,
șiștirit, abia scăpat din brațele Didinei, ca după o moarte,
ostenit, mestecând tutun, parcă nici nu-i mai ajungea pielea pe
el. Treceau linia ferată, ocoleau vagoanele negre, pline de țiței,
săreau scările lor unse și ajungeau la rampa Reginei, în piață.
— Ce ziceți, nătăfleților, spunea Bozoncea, trecem pe la
simigii?
— Trecem, făcea codoșul, să-i târguim puțin…
Și să-i fi văzut pe greci, că le plângeai de milă. Cișmele la
ochii lor, nu alta! Ăștia aveau tarabe la capătul pieței, vindeau
covrigi cu susan, corobețe, halva, peltea și semințe. Toamna
umpleau prăvăliile cu bostani copți. Pe toată rampa se scurgea
un miros dulce, care aducea lucrătorii de la Regia de tutun în
fața dughenelor.
Pungașii își umpleau buzunarele goale de dimineață. Priveau
de departe alvița. Liftele o întindeau pe tarabe după ce-și legau
șorțurile.
Întâi îi vedea Iani.
244