Eugen Barbu - Groapa

Soarele strălucea vesel deasupra, și în oțetarii Cațaveiului se
zbăteau vrăbiile gureșe. Toată mahalaua era la porți și-o privea
pe țigancă.
Bozoncea se gândea că lăsase casa pe mâna lui Mitică Ciolan,
care trebuia să fie cu ochii-n patru pe lăutari, să nu-i facă vreo
pagubă, că aveau și ăștia mână lungă. Abia aștepta să se dea
jos din trăsură la biserică, să-l vadă șuții cu mândrețea lui de
gagică.
Când să iasă cu trăsurile din Cațavei, unde întorceau
tramvaiele și începea drumul pietruit, le-au ieșit Paraschiv
înainte, cu Gheorghe și cu vreo trei patru haidamaci, adunați de
ăl bătrân pentru treaba asta. Atunci erau scăpați din pușcărie și
puși pe omor. Luaseră fiecare câte o trăsură sub ochi și
scoseseră cuțitele.
Pungașul a strigat de departe lui Sandu și lui Nicu-Piele:
— Mă, hoților, mă! Am venit s-o iau pe Didina și s-o fac
mireasa voastră. Vouă v-o dau mai întâi, dacă mă lăsați să-i iau
inima-n șuriu prostului ăsta bătrân de ginere…
A auzit starostele. S-a ridicat drept în trăsură, galben și furios.
Și-a căutat șișul sub hainele lui grozave. Încremeniseră și birjarii
și hoții ăilalți. Didina înghețase în brațele nașului, că știa ce-o
așteaptă. Paraschiv era cât cerul, suit pe malul de pământ din
marginea drumului. În picioare avea pantofi roșii, cu fețe albe,
de hubăr, legați cu șireturi de piele, semn că nu mai asculta de
nimeni. Numai pentru asta ar fi trebuit să-l omoare Bozoncea.
Cel tânăr se aruncă înaintea trăsurilor.
Numai Nicu-Piele s-a azvârlit jos și s-a repezit la Paraschiv.
Până să-l apuce bine, l-a spintecat pungașul râzând. Când i-a
văzut sângele curgând în noroi, a chiuit o dată la ceilalți. Venea
lumea puhoi. Nu mai era timp de pierdut. A strigat la Gheorghe:
— Ia-o, Treanță, pe mireasă, că eu am o răfuială cu Stăpânul!
Și s-a urcat pe scara trăsurii. Nevasta lui Praporgicu s-a băgat
între ei. Dintr-un pumn, pungașul a pus-o jos. Starostele s-a ferit
într-o parte. Din față se auzeau țipetele nașului. Hoții s-au privit
o clipă drept în ochi.
— Gata, Bozonceo? a întrebat ucenicul.
Privirile lui verzi îl străpunseră înaintea cuțitului. Călifarul a
ridicat repede pumnul, să dea lovitura sa. Paraschiv i-a apucat
brațul și i l-a răsucit. Șuriul starostelui a căzut. Era ca și mort. A
strigat:
332