Eugen Barbu - Groapa

și ce fel de fată luase? Viața i se schimba și începea să simtă
acest lucru.
Cumetrele spuseră tare că patul de nuntă e gata.
Sub ochii mesenilor, galbenă de spaimă, Lina se ridică,
urmată de bărbat. Străbătură curtea pietruită printre lăutarii
care o daseră acum pe Marșul miresei și, în prag, fata se opri.
Văzu fețele luminate de lămpi, înveselite de chef, resturile de
mâncare în farfuriile murdare, lăutarii osteniți, cântând din
obișnuință și simți aerul rece al nopții înfrigurând-o.
Stere îi întinse mâna peste prag și o așteptă. Avea palmele
calde și râdea stingherit. Soacra se strecură afară, plângând.
Bărbatul încuie ușa în urma ei, ca și când ar fi fost de-al casei.
Lina privi odaia. În mijloc, femeile așternuseră masa lor rotundă
cu un singur picior. Patul alb, lat și înalt aștepta desfăcut.
Lumina lămpii, cu abajur de porțelan albastru, avea o strălucire
rece. Șifonierul și dulapurile negre, care acopereau pereții
văruiți, i se părură străine.
De afară se auzeau cântecele mesenilor. Se priviră în ochi
pentru prima oară. Acum Stere nu i se păru atât de bătrân.
— Ți-i frică? o întrebă el, și-i luă mână.
Ea nu-i răspunse. Așteptă. Cârciumarul vorbea, îl simți cum se
apropie. Avea răsuflarea fierbinte și ochii lui păreau prietenoși. Îi
fu frică și în tot trupul i se urcă o amorțeală. Ar fi vrut să plângă,
dar lacrimile nu mai veneau.
•
În curte, brutarul juca ținând lumânările de cununie în mâini.
Flăcările lor tremurau, se stingeau aproape, clipind, apoi iar se
însuflețeau.
— Așa, nașule! striga Aglaia. Zi! Zi!
Acesta sărea tot pe ciucite, își apleca burta, lanțul lat de la
brâu sălta și el, mustățile i se ascuțiseră, înfiorate. Dogarul îi
ținea hangul, apoi rudele de la Obor, când pe vine, când cu
palmele de pământ, chiuind de se stingeau lămpile. Intrară și
muierile în rând. Se încurcau în rochii, dar tot aprige. Nădușiseră
și nu se lăsau.
— Zi! Zi! făcea nevasta gunoierului, ca apucată de streche.
Țiganii, să fărâme sculele, nu alta. Unde-mi sucea armonistul
burduful, îl aducea după șold, îl apleca, îl desfăcea, făcându-l
când lung, când grămadă, iar vioristul cu arcușul se unduia
51