Eugen Barbu - Groapa

Marghioala a îmboldit-o cu pumnul pe sub fustă:
— Taci, s-auzim ce mai spune…
— Căci, fraților, răcnea lunganul, țara românească nu mai
poate de hoți și nătărăi. Partidul nostru, al liberalilor, s-a hotărât
să sfârșească cu hoția, să întroneze cinstea și libertatea. Drept
care, domn’ primar Rigo a început cu pavarea străzilor, adică cu
cartierul dumneavoastră, care suferă cel mai mult de lipsă de
urbanistică.
— Ce zice? Ce zice? întrebase baba Lixandra, care nu putea să
lipsească de la o adunare, cum nu lipsește martie din post.
— Zice că vin liberalii și ne pavează strada… îi strigase în
ureche Mița.
— Aha, liberalii, dar de ce strigi așa, că n-oi fi surdă…
Bărbații, mai într-o parte, niște zidari care văzuseră multe,
clătinau din capetele bătrâne: „De, numai să fie așa, că am mai
auzit noi…”
— Fraților, se răstise necunoscutul și mai răgușit, așa că la
alegeri știți ce aveți de făcut. Votați-l cu toți pe părintele
orașului nostru, domnul primar Rigo. Semnul său electoral arată
așa…
Scoase pe nerăsuflate din buzunar un afiș mare, în mijlocul
căruia se afla portretul unui bărbat între două vârste și dedesubt
trei bastoane groase, albastre. Muieri, bărbați, copii se uitau ca
vițelul la poarta nouă.
Lunganul făcu semn celui cu toba să bată de câteva ori, și
când acesta termină, se întoarse iar spre mulțime:
— Atunci, fraților, ne-am înțeles, toată lumea la vot, pentru
domn’ primar! Trăiască părintele orașului nostru, primarul
sectorului de verde!
Toboșarul mai lovi de câteva ori în instrumentul lui și
mulțimea se împrăștie. Lunganul intră în cârciuma lui Stere, mai
bău ce mai bău cu zidarii și, când termină să le împuie capul, se
răsti la nătărăul care-l aștepta afară:
— Vezi, ai grijă să nu ia careva pietrele sau nisipul, că-i avutul
primăriei, și dacă află domn’ primar că s-a clintit ceva, ți-ai
pierdut pâinea!
Ăsta ce să zică? A dat din cap că a priceput, dar cum să stai
să păzești avutul primăriei? Ziua mai trecea câteodată cu
mâinile la spate, se uita: pietrele, cam tot atâtea, dar nisipul
scădea văzând cu ochii. Pe cine să întrebe și cine, ce să-i spună?
369