Eugen Barbu - Groapa

359
Aseară ți-am luat basma
Astăzi te văd fără ea,
Cine ți-o mai lua basma
Să se destrame ca ea…
— Așa, nea Mitică! se însuflețiră ceilalți.
Starostele își pusese mâna pe piept și zicea cu ochii în ochii
lui Neacșu:
Aseară ți-am luat mărgele,
Și-acuș te văd fără ele,
Cine ți-o mai lua mărgele
Să se spânzure cu ele…
— Nu te lăsa, nea Mitică, spuse și Dumitru și se dădu mai
aproape, abia scoțându-și picioarele din zăpadă.
Bătrânul gurist avea ochii plini de lacrimi. Se mai uita la lupi
și-i da ghes armonistului:
Aseară ți-am luat cercei,
Astăzi te văd fără ei,
Cine ți-o mai lua cercei
Să stea agățat ca ei…
Pe Neacșu îl trecuseră apele. Își aduse aminte de curva lui și-l
podidi plânsul.
— Cântă, mă, cântă, strigă la el Anghel.
— Cântă, Anghele, că n-o să mai văd lumea asta…
Anghel se ținea mai bine. În sânge îi mai alerga rachiul băut
înainte de plecare. Nici mâinile nu-i înghețaseră și trăgea vârtos
pe coardele groase ale contrabasului.
— Las’ că scăpăm, vă spun eu, uite ziulica, pupa-o-aș! Trebuie
să treacă cineva pe aici, nu se poate!
Da-n gândul lui înțelesese că, dacă n-or să iasă din locul acela
în care se încurcaseră ca într-o capcană, nu mai era nicio
scăpare. Privi cerul care se lumina spre margini. Câmpia
căpătase o scoarță albăstrie, pe care se fugăreau dâre albe de
zăpadă spulberată. Era curată, curată. Bucureștiul – nicăieri,