Eugen Barbu - Groapa

— Pe unde-ai fost? îl întrebă.
— Pe la alde cuscri. Petreceau cu lăutari și aveau curcan pe
masă și cozonac!
— Da? făcu Ene, și mai mâncă un covrig.
Îi era somn. Beghe îi arătă și banii. Partea lui. Îi împărțiseră pe
drum.
— Tot cuscrul ni i-a dat, și la cârciumar…
Mama lor trebăluia încă.
— Haideți la culcare, le spuse. E târziu.
Cel mic o întrebă:
— Mamă, adică moșul ăla care dă pe la alții, de are barbă de
câlți, e adevărat?
— Care?
— Moș Crăciun, de e și-n cartea de citire…
Muierea se încruntă.
— Fugi de-acilea! Numai la ăi bogați nimerește! Ce să caute la
noi? Și-ar pierde cizmele prin noroaie!
— Copiii spun că dacă lași ghetele la ușă, dimineața le găsești
pline cu jucării…
Femeia oftă. Obrazul îi era supt și rece. În odăi se simțea
frigul de afară. Era ostenită. Ar fi vrut să se culce lângă bărbatul
care sforăia în pat. Se răsti la băiat:
— Pune-le și tu și du-te la culcare.
Beghe se descălță. Scormoni zăpada lângă burlan și așeză
botforii lui, umflați de udătură. Le desfăcu șireturile, să încapă
mai multe lucruri, apoi, înainte de a adormi, se închină.
Peste Cuțarida, miezul nopții căzu greu și tăios. Se auzea
răsufletul gropii. Câinii se încolăceau mai bine, de frig, sub
streșini. Tăcerea cuprinsese locul sălbatic. Crăpau pietrele.
Copilul trăgea prin somn mai bine țolul pe el. Se trezea din
când în când și asculta afară. Spre drumul Griviței, treceau
căruțe. Se auzeau șinele de oțel ale roților scrâșnind în zăpadă.
În fund, la baltă, pocneau copcile înghețate.
•
Prin mahalaua Cuțaridei, Moș Crăciun nu trecuse niciodată. Nu
trecu nici de data asta.
Beghe se trezise devreme. Afară se îngâna ziua cu noaptea.
Tat-său încă sforăia. Ene, făcut covrig lângă perete, nu se mișca.
Copilul, cu inima la gură, deschise ușa și luă o gheată în mână.
O azvârli.
143