Eugen Barbu - Groapa

— Nu mă lăsa, sufletu meu, că a ta sunt de-acu…
Pungașul fuma numai, auzindu-i suspinele, și-n carne îi
creștea dorul după trupul ei, c-o iubea, dar trebuia s-o
pedepsească pentru că nu venise când o chemase el și că-l
dăduse starostelui.
Praf i-au făcut rochia de mireasă.
În noaptea aia, Paraschiv le-a cerut jurământ la toți. A înfipt în
pământ cuțitul cu care împunsese inima lui Bozoncea și le-a zis:
— De-acum eu sunt ăl mai mare peste voi! Cine s-o ridica
peste mine, de mâna mea mierlește! Asta vă spun. Să m-
ascultați și la bine, și la rău, și ce-oi avea, cu voi împart! La fel
pentru toți! S-a înțeles?
Ăilalți l-au privit cu frică. Flăcările îi luminau fața slabă, și
privirea lui rea se plimba pe ei, să-i scormone în suflete. Au
simțit hoții altă putere.
Didina tot mai plângea alături, strângându-și rochia ruptă și
murdară.
— Iar tu, s-a răstit Paraschiv la ea, dacă mă mai vinzi
vreodată, știi ce te-așteaptă!
Ceilalți râdeau gros. Numai Sandu se gândea că în sufletul lui
tot o mai ținea pe muierea asta batjocorită pe care i-o furaseră
alții. I-a întins pe furiș mâna și-a mângâiat-o.
Gagica i-a aruncat scârbită degetele. Era deșelată de dureri
și-i vâjâia capul. De-acum se dusese liniștea ei, trebuia să-l
urmeze pe Paraschiv și la viață, și la moarte, roaba lui era…
•
Vecinele au chemat poliția, au sosit comisarii, au cercetat cum
l-au omorât pe staroste și l-au dus la Morgă, cu Nicu-Piele
alături, i-au despuiat, le-au făcut autopsia și i-au trimis înapoi
după ce ținuseră școală pe ei. Praporgicu l-a îngropat și pe el, și
pe hoțul lui de tovarăș. A cheltuit parale multe, a tocmit dric
clasa întâi și-a chemat lăutarii.
— Nu i-ați cântat la nuntă, barim să-i cântați acum, la
înmormântare, că așa a vrut…
Plângea Mitică Ciolan:
— Ce cumsecade era, ce bani i-am mâncat noi, săracul! Cum
petrecea el…
Plângeau și Dumitru, și Neacșu. Numai Anghel se ținea mai
bine.
334