Eugen Barbu - Groapa

320
Stăpânul pusese ochii pe Paraschiv. El n-a băgat de seamă.
Bea vesel cu Nicu-Piele.
Lăutarul iar se apropie de urechea Stăpânului:
… Și din gură, floare rară,
Să-ți iasă la primăvară.
Viermii prin a tale plete,
Dulce, cum să se desfete…
Gheorghe nu mai bău. Bozoncea se făcuse albastru la obraz.
Turna vinul în el și nu ostenea.
Sâmbătă, pe la patru după masă, a plecat Paraschiv. La ușă,
Treanță i-a șoptit înspăimântat:
— Bagă de seamă, bagă de seamă…
Pungașul i-a râs în nas:
— Taci, fleoarță, din gură! Paguba dracului!
Afară, ningea mărunt, cu fulgi mici și deși. Orașul, alb ca o
rochie de mireasă, strălucea în lumina zăpezii. Șuțul avea o
inimă ușoară și-o veselie de tânăr cu noroc. S-a oprit pe la
frizeri, s-a mai tuns, s-a mai bărbierit, s-a parfumat ca un fante
și, spre seară, puțin amețit de vinul băut și de așteptare, a luato
spre mahalaua Didinei, cu un buchet mare de garoafe în mâna
înghețată. Peste petalele roșii ca sângele cădea găteala iernii
într-un joc rece, iute.
•
În cârciumă ardea un godin mic care scotea fum. Pungașii
dăduseră afară pe ceilalți mușterii și Bozoncea strigă la Dumitru:
— Să-mi faci geamparalele, auzi tu, să joc, că nu mai pot…
Mână-mică, beat mort, căzuse pe masă. Nicu-Piele se ținea
bine, deși începuse să plângă. Neacșu se căznea cu acordeonul.
Își aduseră aminte de Oacă.
— Unde-o fi Ciupitu, săracu! sughiță lunganul copleșit. El pe
patul spitalului, și noi în petrecere…
Starostele i-a dat una peste gură:
— Să nu-mi bocești aici când mi-e bine mie, că în seara asta
scap eu de toți dușmanii mei… V-ați făcut ai dracului, ai?
L-a trimis pe Gheorghe după curve:
— Să-mi aduci aici toate coardele, Treanță, m-auzi tu? Că
vreau să fac una mare! Da repede! Du-te la gară, la Hotel Nord