Eugen Barbu - Groapa

de-o săptămână și-a început ramazanul cel mare. Cu trei pâini în
traistă n-au dus-o nici două zile.
— S-au pus pe capul nostru, vor să ne dibuie! se căină Sandu.
Într-o seară l-a podidit pe codoș. A dat un plâns în el de nu se
mai potolea.
— Ce-ai, mă curcă? l-a luat Piele în râs.
— Nu știu. Mi s-a urât. M-a făcut mama inimă slabă, n-ar mai
ajunge-o țărâna! Că la fel era și ea de izmenită! Una-două, pișa
ochii…
Îi era frig și se acoperise cu bălegarul strâns. Nu-l mai țineau
oasele bătrâne și-i era și foame.
— Plângi ca o muiere beată! se strâmbă Oacă la el.
Florea îl apucă de mână:
— Ce-ai, mă Treanță? Nu-ți place, mă?
— ??
— Zi-i, mă…
— Nu știu, m-apucă o streche. Parcă aș vrea să vă las, să mă
duc în lume, să mă fac om cinstit, dar mi-e frică. Când mă
trezesc din somn nu vă văd. Vă caut și-mi pare bine că sunteți
lângă mine…
Tăcu.
— Ți s-a urât cu fugitu, Gheorghe, zise Sandu Mână-mică, de,
ia să ai o casă și să stai cu ibovnica lângă tine, la căldurică, așa
cum stau alții…
Ceilalți îl priviră. Și-acum îl ustura sufletul pe șuț de Didina.
— Dar bani de unde? întrebă posomorât Piele. Că ne-am
apucat să furăm icoane în loc să ne vedem de păcatele noastre.
Stăpânul și-a luat partea lui, ce-i pasă de amărâți, că stau cu
comisarii-n cârcă!…
— Bani, bani! se răsti la ei Florea. Dacă vreți bani de ce nu vă
luați după milogul ăsta de Gheorghe, să vă faceți oameni
cinstiți, să v-apucați de muncă…
Oacă râse fără veselie:
— Să muncească el, că-i prost! Dacă munca era bună, o luau
pricopsiții și p-aia! Fiecare cu cinstea lui! Trebuie să fii prost să
te duci să-ți dai libertatea pentru un pumn de biștari. Nu te uiți
la pârliții ăia din mahalale?! Îi stoarce până le iese și sufletu și
ce pricopseală mare dă pe capul lor?… Abia au ce număra! Noi
suntem boieri, mă Floreo. Că mai iei câte o mardeală și-un an,
doi, de pușcărie, fleac! Nu tu stăpân, nu tu nimic…
177