Eugen Barbu - Groapa

pernele dolofane. După asta, femeile goleau căldările și se
primeneau. Aveau fuste albe și ciorapi de bumbac cum e rugina.
Se legau cu panglici roșii luate de la încuietorile șifonierelor și își
ungeau părul cu gaz. Erau frumoase nevestele lucrătorilor
sâmbătă seara, cu ochii înroșiți puțin de săpun și mâinile curate
ca albușul de ou.
Copiii adormeau repede și ele plecau după bărbați, să-i caute
la bărbierit sau la drojderie. Frizeria lui Tilică era plină. Toți
bărbații din mahala se tundeau atunci. Meșterul își luase un
ucenic și doi lucrători, dar acestora le plăcea mai mult
mandolina. Lucrau cam în silă, și asta-l supăra, pentru că,
spunea el, mandolina-i mandolină și meseria, meserie.
Muierile priveau prin geamul aburit și, dacă zidarii nu erau la
frizerie, o luau spre cârciuma lui Stere, să-și aștepte bărbații la
întuneric. Meșterii erau arțăgoși și cântau. Atunci își băteau
nevestele. Din nimic se aprindeau. Le plesneau cu palmele lor
grele peste față. Apoi le jucau în picioare. Zidarii luau cozile
țigăncilor în pumni și le smuceau sălbatic. Toată mahalaua era
un vaiet. Țipa a lui Ghiula, țipa a lui Șandor. Îl apucau și pe Matei
dracii. O tăvălea toată casa pe-a lui.
Până a doua zi se împăcau. Duminica, bărbații le scoteau pe
muieri la plimbare, pe la rude. Femeile aveau rochii de stambă
verde cu buline și pantofi cu toc înalt de lemn, prinși cu barete
de piele. Sub mânecile lungi își ascundeau vânătăile. Călcau
mândre lângă meșterii tăcuți și mahmuri, în hainele lor călcate
prost, țepene și scurte. Îi strângeau pantofii cu boturi ascuțite,
pe care-i purtau numai la zile mari, și li se făcea iar sete. Se
uitau pe furiș la neveste, ei le băteau, ei le iubeau!
Treceau Grivița, ținându-se de mână, cu copiii alături, privind
galantarele negustorilor. Ocoleau halta trenurilor și mergeau în
alte cartiere, la nași sau la fini. Îi apuca noaptea de vorbă.
Hainele se mototoleau de căldură pe ei, se desfăceau la gât
încinși de zăpușeală și porneau înapoi. Lunea se sculau devreme
și plecau la muncă, tot osteniți.
Unora le crescuseră băieții. Îi însurau. Se ridicau și fetele de
măritat. Le rămăseseră rochiile scurte. Iarna le înghețau
țurloaiele. Duceau zidarilor de mâncare la schele. Salahorii le
pândeau pe după grămezile de nisip. Șuierau printre dinți:
— Pst! Fată!
Le dăduseră țâțele. Se făceau că n-aud.
337