Eugen Barbu - Groapa

adică să mănânce pâine câtă vrea, o ciorbă de roșii la două zile,
duminica o tocană și, în rest, ce da Dumnezeu.
Mielu nu crâcnea. Era un băiat de la țară, zicea bogdaproste
că găsise unde să-și odihnească oasele. Iarna scotea dintr-o
magazie sania jupânului, îi ungea tălpicile, le repara, schimba
șinele de otel, zbura cu jimbla în cartiere. Vara, iar era bine.
Drumurile pline de gropi nu-l înspăimântau. Mai mare dragul să
stai pe capră, să dai bice calului, cu căruța plină. Numai când se
topeau zăpezile începea balamucul. Domnul Bică adăpostea
sania și scotea droașca de tablă, cu arcuri vechi de oțel. O
vopsea bine, punea un zugrav să-i scrie numele cu literele cele
mai mari, ungea osiile roților și striga la el:
— Gata, puturosule? Treci de încarcă pâinea!
Mielu aducea iapa din grajd, că o iapă avea domnul Bică, mică
și îndesată, ținută bine cu nutreț, o bătea pe burta caldă, îi
potrivea hamurile și fundele, gătită, mă rog, se numea c-a venit
primăvara. Dar asta însemna că iar n-o să doarmă destul, că
începea hârțuiala.
La patru, când se întorcea, după ce dădea socoteala
jupânului, trebuia să spele căruța, să-i curețe arcurile de noroi,
lasă țesălatul calului, maturatul grajdului și altele; ieșea sufletul
din el. Numai că se obișnuise. La cinci de dimineață, pornea cu
căruța plină pe poarta brutăriei. Jupânul îi număra cornurile și
pituștile de doi lei. La coada căruței, lăsa trei sute de pâini, tari
și negre, să fie la îndemână. Într-o parte stăteau franzeluțele cu
lapte și japonezele împletite iscusit. Să tot vinzi!
Scuipa în palme, pocnea din bici și iepșoara bătea caldarâmul
Griviței, vesel, mâncată bine. Calea Negustorilor abia se
deslușea. Roțile săltau prin gropile acoperite de noroi. La casele
evreilor se aprindeau lămpile. Mirosea încă a zăpadă, dar frigul
nu mai avea atâta putere. La pod, bătea spre câmpul Țăcăliei,
pe lângă cărămidării, pe drumurile proaste ale Grantului. Când
se lumina bine, trecea de Puțul Dracului, unde omorâseră unii o
femeie, și lua străzile la rând. Se dădea jos de pe capră și striga
în poarta fiecăruia:
— Pâinea!
În mahalaua asta lăsa o sută de pâini negre. Pe la opt întorcea
droașca și mâna spre Cuțarida. Mai târziu de ceasurile nouă nu
ți-ar fi intrat în gura Filantropiei. Lăsa și ceferiștilor o sută de
bucăți și apuca spre groapă cu marfa rămasă. De franzele și de
184