Eugen Barbu - Groapa

240
• La pârnaie
La urmă, starostele făcea prăduiala-n două părți. Una o lua el,
spunând:
— Pentru că vă țin în spinarea mea și vă dau să mâncați și să
beți.
Ei împărțeau restul. Atunci îl priveau cu dușmănie pe Stăpân,
dar nu crâcneau.
La o petrecere, când le cântau lăutarii, ucenicul a cerut și el
de băutură. S-a supărat Bozoncea:
— Mă mucosule! De ce faci zaur? Aici eu comand! Vrei molan,
vrei crăpelniță? Cere! De plătit, eu plătesc! Ăl mai mare!
Și l-a dilit cu laba lui grea peste gură, să-l învețe că între hoți
unul taie și spânzură, nu o sută. Râdeau ceilalți. El de unde să
știe? A mai adus cârciumarul o damigeană, au mai cântat
guriștii:
Toarnă, Leanțo, toarnă!
Toarnă vin, toarnă pelin,
Pân’ la ziuă-așa s-o țin!
Căci așa ne prăpădim,
Cu pastramă și cu vin…
S-a șters Paraschiv la gură, n-a uitat palma. Nici mă-sa nu
dăduse-n el. În gândul lui și-a zis: „Lasă, neică, îți arăt eu, numai
să-mi vie bine!” La altă împărțeală, a apucat să-i șoptească lui
Gheorghe:
— Ce zici, Treanță?
— Ce să zic?
— El luleaua și noi muștucul! Așa o fi și pe lumea ailaltă?
L-a simțit cataroiul dușman. S-a ridicat de la locul lui, mare și
duhos:
— Ce-i, ucenicule? Ți s-a urât cu binele?
Atât a spus și s-a așezat, privindu-l crunt. Oacă și ceilalți se
uitau speriați. Îl știau pe Stăpân. O dată dădea cu cuțitul. L-a
apucat frica și pe Paraschiv. Starostele trebuia lovit altfel, pe la