Eugen Barbu - Groapa

— Da de ce vrei să știi?
— Așa, să mai trec câteodată să-ți țin de urât…
— Nu mai spune?
Gheorghe o dată a întors obrazul lui bătrân.
— Ete-a dracului!
Lunganul i-a dat un ghiont:
— Taci, Treanță, că-mi strici ploile! S-a-ntors către ea. Hai,
spune, neică, să-ți iau de-o rochie, niscai pantofi, c-oi fi goală
pușcă, vai de viețișoara ta!
— Ce inimă mare ai, să nu-ți fie de deochi! râse Sinefta, și ăl
bătrân se uită mai bine spre fată.
Codana, să nu-i dai șaptesprezece ani, avea un obraz curat de
fată cuminte. Când râdea te-apuca așa, o furnicătură.
— Nu mă fierbe, mânca-ți-aș ochii…
— De, că-ți spusei, la Tarapana stau. Caută-mă, numai să mă
găsești, și să nu te simtă mătuși-mea, că e dată dracului, te
bagă-n gura lumii!
Și plecă, mișcându-și șoldurile lungi și coadele. Codoșul își
puse palma la gură.
— Ce-ai de zis?
— Asta întoarce un cartier și mai dă și p-alături!
Piele dădu din umeri.
— N-aș crede! E crudă, miroase a lapte.
— Ce lapte, huiduma dracului, nu vezi ce-i iese din gură?
Ningea mărunt și nu era frig. Ăl bătrân se săturase de atâta
ședere. Poterele îi mai slăbiseră și ieșiseră să umfle câte un
portofel prin tramvaie. Se împărțiseră, să nu-i vadă lumea
grămadă, să-i miroasă comisarii. Sandu-Mână-mică plecase cu
ucenicul pe Grivița, să-l învețe cum se blătuiește o moară fără
bătaie de cap. Paraschiv, tăune, nu știa să umble cu lama. Așa
nu mai mergea, că și meseria de hoț cere mereu alte deprinderi.
Nicu-Piele era vesel în ziua aia. Ciupise niște gologani de cu
dimineață sau, cum spunea el, făcuse piața într-un tramvai. La
Gara de Nord s-a oprit cu ăl bătrân, unde era înghesuială mai
mare și loc prielnic de ușurat gorobeții. Peroanele, ticsite de
pasageri care așteptau plecarea trenurilor. Unii atunci soseau:
gogleți de la Galați și de la Brăila, încărcați cu geamantane. Se
cunoștea că sunt din provincie. Aveau fețe speriate și se uitau
uluiți în dreapta și-n stânga. Nu cunoșteau. Trăsurile așteptau
195