Eugen Barbu - Groapa

— Bă, voi știți cine o să-l termine pe staroste, cine-o să vănvețe
pe voi ce-i aia hoție și câștig? Ăsta mă, ucenicul meu,
gloabelor…
Și-l arătă cu mândrie pe Paraschiv.
Cât au rămas în beciul prefecturii, a mai învățat cel tânăr câte
ceva. Hoții ăilalți i-au arătat instrumentele de spargere, șperacle
de deschis orice ușă și câte șmecherii, că intrau cu ele în
pârnaie, numai ei știau cum le ascundeau, să le aibă la
îndemână, să nu-și uite meseria. Unul, Tică-Blându, i-a pus în
mână și o gură de lup și l-a învățat să umble cu ea. Câte mai
avea de aflat, că și meseria de hoț nu-i ușoară! Ucenicul își zicea
de atunci în gând: „Cine n-a trecut pe la pușcării nu-i
caramangiu de-adevăratelea!” Aici era școala, mai furau unul de
la altul câte ceva și, când ieșeau, oameni erau, puteau să nu
mai aibă griji. Celor de-l povățuiau le plăcea tânărul, că era
silitor și se împrieteniseră la toartă. Din când în când îi mai
ridicau la anchetă, îi aduceau seara bătuți măr. Îi îngrijeau până
își veneau în fire, trimiteau afară după țigări și mâncare bună,
bani aveau. Gardienii luau bacșișuri grase, dar îi serveau.
Sâmbătă seara, mai făceau și câte un chefuleț, să le treacă
urâtul. Nu era așa de rău la pușcărie dacă cunoșteai. Mai pica
vreunul, începător, îl puneau la probe, mai dădeau în el, sluga
lor îl făceau. Mulă, care avea oameni în poliție, i-a cercetat
pentru ce sunt în pârnaie și le-a spus că dacă ung osiile pe unde
știa el, scapă mai ieftin, că mărturisiseră. Comisarii aduceau
grefierii la anchete. Aceștia scriau declarațiile, și în procese nu
mai puteau să dea înapoi. Au trimis bilet lui Bozoncea să le
arunce ceva lovele, să mituiască judecătorii. De rest se îngrijea
spărgătorul. Starostele a pus două mii în mâna unui gardian,
care i-a adus neatinși bătrânului. I-au lăsat și lui o sută, restul l-
au dat priceputului.
•
La proces, a venit Didina cu alți bani și cu rufe de schimb. A
făcut ce-a făcut, lucrurile au ajuns la ei. Sala tribunalului era
plină de lume. Abia mai răsuflau de căldură.
După două ceasuri au aflat bucuria: scăpaseră cu un an. A
răsuflat Gheorghe.
— Ieftin, ucenicule, tu ce credeai?
Paraschiv atunci s-a trezit.
— Cum adică, să stăm noi închiși un an?
263