08.09.2016 Views

Eugen Barbu - Groapa

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

copiii de foame. Lume săracă, nu se ajungeau. Parcă zidarii erau

mai pricopsiți? Treceau uneori luni întregi până să se uite la

mistrii. Ce să le dea de mâncare copiilor?

Abia ieșiți din iarnă, oamenii se treziseră cu perceptorii trimiși

de stat, să strângă dările. Erau trei: un roșcovan adus de

picioare, lung de-l uitase Dumnezeu, cu hainele atârnând de pe

el, o slugă cu tobă de gât și un jandarm, cu pușcă la spinare. Cel

dintâi ținea la subsuoară o geantă plină de hârtii. O luaseră din

capul mahalalei, de la zidari. Citiră catastifele lor, chemară

oamenii la porți, le dădură câte o hârtie, îi puseră să iscălească,

dacă știau.

— Ai de dat atâta… zicea roșcovanul. Dacă nu aduci banii întro

săptămână, venim de-ți cărăm lucrurile din casă!

De unde să aibă? Că nu mai câștigau nimic. Ziceau:

— Poate o să ne luați pielea! Că aia a mai rămas de luat!

— Nu știm. Noi asta avem ordin să facem, asta facem! Nu te

joci cu statu!

— Da statu ăsta cine e? întrebase Țuluc.

— Cum cine e?! se mirase perceptorul. Eu, dumneata,

dumnealui, noi toți și cei care te apără cu arma, să nu vie

dușmanii să-ți ia viața și ce mai ai…

— Păi, afară de viață, chiar că nu mai avem nimic…

Și așa era. Stere o știa. În odăile lor nu se aflau decât un pat

și un dulap. Dacă se mai găseau două, trei scaune alături și o

masă.

La o săptămână, perceptorii se întoarseră. După ei, abia se

târa un camion tras de o gloabă. Muierile strigau:

— Vin să ne ia trențele! Nu-i lăsați! Nu-i lăsați!

Ieșiseră și băieții cu praștiile.

— Huo! strigau.

Cel cu toba lovea pielea cu două bețe: Bum! Bum! Bum!

Intrară, cărară la camion mesele hodorogite, scaunele, ce

găsiseră, nu se uitau.

— Când aduceți banii le luați înapoi, spunea roșcovanul.

Muierile blestemau în jur, căzând în genunchi:

— Gândiți-vă că e un Dumnezeu în cer, care le vede pe toate!

Nu v-ar mai muri mulți înainte!

— Păi dar! sărise de alături nea Fane cu gura lui păcătoasă.

Săracu Dumnezeu, nu mai poate de focu vostru! Alta-i buba! Ia

350

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!