Eugen Barbu - Groapa

în bocanci și se uita alături. Aglaia, cu ce avea mai bun pe ea, îl
îmboldea să se poarte bine, că erau atâția oameni de față.
Mirii s-au apropiat de altar, privind pereții afumați ai
pronaosului. Simțiră mirosul înecăcios de lumânări și auziră pe
preot cădelnițând. Așteptară câteva clipe. Lumea se înghesuia
să-i vadă. Veniseră și gunoierii de la groapă. Lina se strânsese
mai lângă nașă. Simțea răcoarea de sub bolțile vechi de piatră.
Ar fi vrut să plângă, dar nu se mai putea. Îl căută cu privirile pe
Nicolae în mulțimea de capete. Nu-l văzu. Totul împrejur era o
lumină aurie de soare care curgea prin geamurile turlelor,
amestecată cu flăcările mici și vesele ale lumânărilor. Rochia
scumpă și groasă, bogată, mirosea frumos a mosc. Nevasta
brutarului o mângâie cu mâna ei caldă și o clipă crezu că totul îi
place și nu-i mai păru rău de nimic. Se gândise de atâtea ori, ca
orice fată, la clipa aceasta când va fi mireasă și parcă nu-i venea
să creadă că se află în biserică, lângă bărbatul pe care trebuia
să-l iubească de aici înainte.
Preotul se apropie și le puse antimisul în față. Era îmbrăcat în
odăjdii brodate, cu prapure desenate în cruci de aur și chipul
Născătoarei, cu fiul în brațe. Avea o privire blândă și glasul cald
și adânc. Citea din evanghelii, desfăcea foile cu degetul cel mic,
închidea pe rând cărțile cu îmbrăcăminte grea de aramă și copci
de argint, spunea rugăciunile pe dinafară, aștepta răspunsurile
dascălilor ascunși în umbra stranelor și arunca lanțul cădelniței
spre mulțime. Fierul suna limpede ca niște clopote mici, totul era
numai un fum parfumat. O voce de bărbat cânta, alături se
auzea tușea seacă a lui Grigore, și ginerele văzu verigile și
cununiile în față, pe o pernă de catifea roșie. Se închinară
bătând semnul rar, cuprinși de evlavie.
Pe urmă simțiră amândoi, și femeia și mirele ei, cercurile de
fier pe frunțile încinse. Schimbară inelele de aur și răspunseră
pe rând, fără să se gândească mult, că voiesc să fie unul al
altuia, soț și soție. Nașul râdea pe sub mustățile mari, galbene
de tutun.
Sfinția-sa le-a ținut și o predică, cum să facă și să se
înțeleagă, despre datoriile femeii de a da ascultare bărbatului și
la bine și la rău, și câte altele o mulțime, că era citit și cu drag
de meserie.
La sfârșit, au jucat Isaiia dănțuiește, părintele în cap,
blagoslovind, după el mireasa, cu ochii în pământ, ginerele,
40