Eugen Barbu - Groapa

129
Numai din ochi ne vedem,
Altă putere n-avem.
Dac-aș avea eu putere,
Te-aș face de-o tabachere,
Tabachere cu capac,
Să te port la sân cu drag.
Tabachere de argint,
Amândoi ne-am potrivit,
Și la ochi și la sprâncene,
Ca doi porumbei la pene.
Tabachere de mărgele,
Să te țin la sân la piele,
Tabachere de-alpaca,
Tu ai fost gagica mea.
Cârcotașul scoase o țigară și-o aprinse. O clipă, flacăra
chibritului îi lumină fața.
— Asta-i halește banii și zilele. Cârpă l-a făcut. Omoară
oameni, își taie tovarășii, ei nu i-ar da o palmă. O ține dragă,
gagica lui de inimă. Pentru ea fură, s-o îmbrace. Da muierea, a
dracului. Mai dă și pe de lături. Umblă Bozoncea orb după
ginitori, să-i prindă și să-i scalde-n sânge, dar n-o prinde! Pică la
casa ei, la așternut, noaptea, pe neașteptate, doar o dovedi-o.
Dacă o să cadă starostele, tot de la Didina o să i se tragă…
Sorbi câteva fumuri, cu sete. Paraschiv nu spunea nimic.
— Altfel e băiat cumsecade. Cam iute, când îl șucărești. Așa
că să nu-l superi, să nu bage de seamă că-ți place Didina… Te
văd tânăr și mi-e milă. Bozoncea-i pâinea lui Dumnezeu, până la
femeie…
Din casă răzbeau sunetele leneșe ale acordeonului. Tăcuseră
toți.
Pe Gheorghe îl ajunsese băutura. O dată se schimbă. Glasul îi
era altfel. Se spovedi:
— Și când mă gândesc că a lui Sandu a fost întâi…
— Cine?
— Didina. El a scos-o din Cruce, c-avea peștele ei, ehe, era
mai tânără! A mierlit Mână-mică doi comisari în noaptea aia.