Eugen Barbu - Groapa

domnu Procopie, că e băiat înțelegător, om cu știință la bază, n-
o să se supere… Știi dumneata, așa sunt rudele. Altfel, n-am de
ce să mă plâng. Mi-ai plătit chiria la timp, ba încă și înainte, dar
suntem la mare nevoie, înțelegi?
— Înțeleg, răspunse Procopie cu inima ușoară.
Studentul se mutase într-o luni. Pe Veta o trimisese maică-sa
încă de dimineață în Obor, la niște cumetri, cu treabă.
Procopie plecase pe la patru, încărcând într-un camion cele
câteva lucruri pe care le avea.
Muierile încă vorbeau pe la porți:
— Se duce. Se mută mai la centru, că a ieșit doctor. Ei, ce
vrei, acu are bani…
Fata a aflat tocmai pe seară, când s-a întors și-a văzut odaia
goală și trențele mă-si spânzurând în geamurile deschise. S-a
oprit în prag și a privit pe rând pereții albi, pe care se mai
vedeau urmele lucrurilor luate și hârtiile desprinse din pioneze.
Pe dușumele, Procopie uitase un caiet cu scoarțe albastre.
Simți că i se face frig. Ieși.
Afară, soarele de noiembrie, tocit și șters, cădea peste case.
Sub streașină se așternuse un strat de frunze roșii de viță
sălbatică. Motanii se tăvăleau a dragoste în jarul lor. Câinii se
scărpinau de pomi.
Intră în casă. Maică-sa spăla, și mirosul de leșie, vechi și
cunoscut, îi aduse aminte că are de făcut treabă.
Nu întrebă nimic. Se închise într-o odaie și plânse mult, din
toată inima, tristă ca de moarte.
•
În cărțile pe care le citise Veta, fetele erau furate de conți și
de marchizi. Eroinele fascicolelor îngălbenite, sărace și
frumoase, locuiau în case triste până se ivea un bărbat
îndrăzneț să le schimbe viața. Acesta înfrunta o mulțime de
primejdii și, în cele din urmă, își ducea mireasa într-un castel
frumos, clădit pe o stâncă, unde trăiau amândoi până la
bătrânețe. În câte nopți nu visase ea pe prințul d’Astra, pe
marchizul de Gadelle și pe câți alții!…
Uneori se scula și i se părea că aude galopul cailor peste
câmpul Cuțaridei. Se trezea buimăcită, gata să țipe, cu cămașa
udă în spinare. Privea fereastra albastră, mânjită cu lumina
stinsă, pierită a nopții și ofta.
290