Eugen Barbu - Groapa

46
Cine joacă Perinița,
Bădiță, bădiță,
Să-ți sărute gurița,
Bădiță, bădiță…
Era ca într-un vârtej. O amețeală dulce îi îngreuna privirile.
Vedea curtea plină de pomi, nuntașii aproape beți jucând
sălbatic în jurul ei, pe ginere roșu și încălzit de vin, pe taică-su
cu cravata lui lată de sărbătoare care atârna peste pântecele
încins cu o curea, totul un cerc alb, mișcător. Aproape fără să
știe, trecea din brațe în brațe, simțea obrazurile aspre, aplecate
peste fața ei, mustățile meșterilor gâdilând-o.
Brutarul făcea ocolul nevestelor cu o pernă în mână, jucând
după măsurile cântecului și, în cele din urmă, îngenunche în fața
miresei. Fata se aplecă și-i întinse obrazul.
— Nu, se scutură nașul, dă-mi gura!
Împrejur răsunau râsetele mesenilor. Ea strânse dinții, și el o
mușcă de buze, cu poftă. Mirosea a mâncare și a rachiu. Lina luă
perna de jos și, uluită, căută cu ochii un loc pe unde să scape
din hora sălbatică. Aglaia îi făcu semn cu mâna să îngenunche în
fața lui Stere. Mirele, cu privirile pe ea, abia mișca picioarele. Se
apropie și i se aplecă în față. Când bărbatul o luă de subțiori, își
lăsă capul pe umerii lui. Cârciumarul mormăi ceva și o strânse în
brațe.
Lăutarii o întoarseră. Se auzeau cocoșii. Socrul chemă țiganii
mai aproape.
— Ia cântați-mi, mă, și mie ceva de inimă albastră…
Armonistul umflă burduful și ascultă o clipă tactul țambalului.
Unul dintre vioriști, rosti, întâi pe șoptite, apoi mai tare:
Mândro, subțirea în trup,
Ce frumoasă te-ai făcut,
Cu ochi negri de ochit,
Cu gura de ceruit
Și sprâncene de-amăgit…
Atât i-a trebuit dogarului. Era canonit rău de băutură. S-a tras
și brutarul lângă el și le-a cerut să-i cânte Colo-n vii la
Drăgășani.