Eugen Barbu - Groapa

•
Orice poți să ascunzi în lumea asta, numai ce-i al sufletului
nu. Că dragostele sunt ca buruiana rea, cresc în văgăunile inimii
și s-arată. Nu mai scăpa domnul Aristică de gura nevestei:
— Mă bărbate, nu-i, mă, lucru curat cu fata noastră, ascultă la
mine…
— Iar începi? se mânia omul.
— Ascultă și de gura femeii, că voi ce vă pricepeți? Puneți
căciula pe-o ureche și vă vedeți de treaba voastră, dar ia să stați
ca noi lângă copii, ați ști și ce-are-n cap, și ce-are-n suflet. Nu
mai doarme Veta noastră de când cu studintu ăsta și-o să pățim
una lată de-o să se ducă vestea! Ce-ar fi să-i zici tu să-și ia ce-i
al lui și să plece unde-o vedea cu ochii, să ne lase în sărăcia
noastră?
Tramvaistul s-a mai gândit, l-a întrebat și pe nea Fane, la
cârciumă:
— Mă vecine, ce zici, uite, am un chiriaș. Tânăr, de. Om cu
carte, student. Fata merge și ea pe șaisprezece anișori, să-mi
trăiască…
— Să-ți trăiască!
— … cam face zâmbre chiriașului. Acu, eu n-am văzut-o, dami
spune mă-sa. E cuminte, săraca, da mai știi…
Nea Fane a sorbit cinzecul său cu evlavie, a așezat măsura pe
tejghea și a clătinat din cap:
— Și-adică ce-ai vrea dumneata să afli?
— Păi să nu fie cu păcat, cam la cât i se face, așa, fetii…
— De… P-acilea, prin mahalaua noastră, pe unele le-apucă și
pe la treisprezece ani. Nu le vezi pe-ale zidarilor? Nici nu sunt
răsărite bine, și umblă cu burta la gură…
N-a mai băut domnul Aristică. A doua zi, cum s-a luminat, a
bătut în ușa studentului.
— Bună dimineața, a zis. Domnu Procopie, nu te supăra, am
de vorbit ceva cu dumneata…
Chiriașul i-a deschis cu inima cât un purice.
— Poftim, poftim…
Tramvaistul s-a așezat pe un scaun, și-a scos batista și și-a
șters fruntea de sudoare. Nu-i cădea nici lui bine.
— Uite ce este. O să-mi vie o rudă de la Focșani, eu de-acolo
sunt, n-ai de unde să știi dumneata, și-o să intre la noi, la
Tramvaie. N-are unde sta. Ce m-am gândit: i-a să-l rog eu pe
289