Eugen Barbu - Groapa

— Uite vecine, pentru mânji!
Scotea pe rând fructele cocârjite, verzi, ținute iarna în paie
până rodeau iar pomii. Își rupea de la gură să le cumpere. Abia
avea de țuica lui. Nu bea mult. După ce dădea bună seara,
cerea un dorobanț. Cu ce drag privea rachiul! Îl sorbea rar, pe
îndelete. Îi plăcea mirosul iute și curat. Când golea măsura,
număra piesele de doi lei, le așeza pe masă, apoi mai cerea una.
Stere se uita. Dacă ar fi fost toți mușteriii cum era Chirică, l-ar fi
mâncat câinii. Sărăcie de om, nu altceva, usca locul pe unde
trecea. Cârciumarul vorbea câteodată cu nevastă-sa: altcum,
era să deschizi ușa ălor de aveau. Precupeții erau filotimi, banii,
bani, dădeau și la alții, dar ăsta ce să facă? Să-l poftească afară
nu putea. Omul simțise și, de unde la început mai spunea o
vorbă, două, amuțise. Tușea în colțul lui, apoi, amețit puțin,
pleca acasă. Lui Chirică i-ar fi plăcut să mai stea în cârciumă, să
mai audă de una, de alta, dar nu-l băga nimeni în seamă. De la
o vreme se înstrăinase parcă și de-ai lui: de Spiridon și de Matei.
Băga capul între umeri, să nu mai vadă în dreapta și-n stânga, și
străbătea maidanul. În odaia lui ardea o lampă unsuroasă,
murdară. Își auzea de departe copiii tușind. Ziua, muierea ținea
ușa și ferestrele deschise. Soarele încălzea pereții, primenea
aerul, dar degeaba. Erau prea mulți la un loc! Priveau toți prin
geamuri la averea cârciumarului. Așa ceva le-ar fi trebuit. Și cu
mintea lui proastă se gândea ce l-o fi adus pe negustor aici, la
marginea orașului? Nu înțelegea nici el, nici Matei din ce-și
ridicase Stere zidurile. Când s-au mai învechit, femeile au tras-o
pe Lina de limbă. Cu el nu era chip de vorbit, părea omul
dracului. Au aflat de pe la lucrători și gunoieri ce voiau să știe.
Se dusese vestea – că așa e gura lumii, slobodă. Toți îl vorbeau
cu patimă și dușmănie. Socoteala nu era rea, se gândea Chirică.
Când ai bani, tot pe rachiu îi dai, să mai uiți. Pentru ei nu era
altă scăpare. Se sculau dimineața la cinci, se spălau la pompă,
în stradă, îmbucau ceva la repezeală, și gata, la lucru. Treceau
Cuțarida, în drum se întâlneau cu alți ceferiști din mahalaua
vecină, își dădeau ziua bună, mai aveau de mers, că mai mult
cu Matei umbla împreună. Se tăiase un drum nou spre Grivița.
Se scurtase și timpul. Lăsau în urmă calea negustorilor, pustie la
ora aia, și se despărțeau. Unul o lua spre Revizie, unde erau
niște porți de fier, înalte și late, ridica marca de alamă, saluta pe
portar și se îmbrăca în hainele de lucru; celălalt se îndrepta spre
89