Eugen Barbu - Groapa

— Onorată masă! spuse.
Rudele încremeniră cu furculițele în mâini. Chiar neamurile
socrului se potoliră din mestecat. Nașul zâmbi:
— … acești tineri, și, când spun așa, mă gândesc, care vrea să
zică, și la noi, care am fost la fel, se unesc azi cu o verigă, ce-i
va ține strânși și iubitori tot restul de viață al lor…
Stere se apropie de mireasă, îi cuprinse umerii cu brațul și
ascultă mulțumit. Aglaiei îi jucau ochii în lacrimi. Șopti lui
Grigore, pe care-l uitase Dumnezeu cu o sticlă în mână:
— Le-a ajutat Maica Domnului…
Lăutarii struniră coardele și făcură repede pe arcuș: Mulți ani
trăiască.
— … dragostea, fiii mei, se adresă brutarul mirilor, este întrun
cuvânt, un aluat de unde iese pâini mai multe, adică cei de-o
să-i faceți, copiii voștri, pe care o să-i creșteți și o să-i vedeți ca
pe voi, adică la această sfântă taină, cum zicea părintele la
biserică, unde vi s-amestecă sângele…
Nuntașii bătură din palme, ridicând paharele. Dogarul spuse
nașei:
— Dar bine le mai potrivește!
— Așa e el! gâfâi ea, roșie de plăcere.
Vorbitorul apucă un pahar, gustă pe îndelete, mulțumi pentru
aplauze și reîncepu:
— Onorată masă! Eu una știu: fiica aceasta, aici de față – și-o
arătă pe Lina, care izbucni pe neașteptate în plâns de rușine – e
născută din părinți onorabili! Cine nu-l cunoaște pe nea Marin
Roșioară? Să îndrăznească cineva să spună o vorbă urâtă despre
el! Este?
— Este! strigară ceilalți în cor.
Socrul plecă fericit capul lui alb.
— … nea Marin e mândria cartierului nostru! Noi știm cât a
muncit și ce-a făcut, o luă nașul iar cu vorba, pentru ca să stea
aici, cu noi, lângă fata lui, care azi o să-l lase și o să se ducă la
casa ei, Dumnezeu să-i ajute!
Soacra lacrimă pe umărul Aglaiei:
— Se duce fata mea, mi-o ia străinul!
— Lasă și dumneata, îi șopti muierea, vezi că se uită lumea!
Nașul mai spuse:
— Căci, cetățeni! Cine este această fată? Floarea lui nea
Marin! Și cine este ginerele, cel care de față cu dumneavoastră
48