Eugen Barbu - Groapa

— Nu. Să moară!
Dar celălalt știa că minte și parcă i se făcu frică.
Au plecat s-o caute pe Didina. Pe drumul Filantropiei se
aprindeau felinarele. În geamurile negustorilor, lămpile palide
luminau mărfurile învechite, pătate de muște. Era cald și
măturătorii loveau caldarâmul cu bocancii lor grei. Nuielele
măturilor zgâriau pietrele pline de praf. Li se făcuse somn și
scârbă.
•
Era ultima lor seară. Gheorghe strânsese bani și avea de gând
să-i lase. I-a spus lui Paraschiv:
— Haide cu mine, ia-o și pe Didina, că vreau să pic și eu o
dată la zar, să dau de pileală!
— Da ce-ți veni?
— Uite-așa m-a apucat pe mine, că cine știe…
Pungașul s-a uitat bănuitor la el:
— Treanță…
— Ce-i?
— Mă, nu cumva…
Codoșul fluiera de unul singur, cu mâinile în buzunare. Privea
cerul noros, căzut peste casele Cuțaridei.
S-au înfundat în cârciuma lui Stere și-au cerut de mâncare și
de băutură. Au chemat și un armonist să le cânte și Gheorghe s-
a însuflețit. A mărturisit:
— Te-am mințit, mânca-ți-aș ochii! N-am lovit cu cuțitu-n viața
mea. Numai gura de mine. Și nici la Ciucea n-am fost. De furat,
am furat, nu zic, doar boala asta o am, nu dau cu șuriul. Tot de
la un zbanghiu am învățat: dacă pui mâna, te mai iartă. Ce zice?
N-a avut. E al dracului! Dar dacă iei sufletu omului, nu te lasă,
ori te bagă la sare, ori îți găurește pielea…
Nu-l mai asculta Paraschiv. A chemat armonistul.
— Mă belitule, da din muzicuță știi să zici ceva?
Știa. I-au dat bacșișul lui și-a pus-o pungașul pe gagică să-i
joace:
— Ia să te mai văd, Didino, că lui Bozoncea îi băteai cu
papucii pe masă…
Ibovnica s-a ridicat și i-a făcut voia. Când se învârtea mai cu
foc, cine intră pe ușă? Sandu-Mână-mică cu una, cloșcă.
Trosnitorul s-a oprit, a vrut s-o șteargă, dar Paraschiv a și fost
lângă el:
379