Eugen Barbu - Groapa

131
Și asta așa era. Unii ziceau că dă cu cuțitul, că e manglitor,
dar nimeni nu putea spune c-a auzit vreodată să fi trecut prin
poliții, să-l fi lovit pe careva… Se purta bine, îmbrăcat la opt
sute și-un pol, ședea haina pe el ca-n galantar. Călcat, spălat,
țigluit, avea pantofi cu scârț și baston. Primăvara își punea șal la
gât, ca muierile. Un fular alb, de mătase, parfumat tot. Bărbierit,
să nu mai vorbim, obrazul lui ca un cur de copil! Și-avea și niște
dinți, numai aur, mureau țigăncile când râdea, dădea frigu-n ele.
Știa cântece de lume bună, și zicea că trăiește cu cucoane
pricopsite, mâinile sale, pline de inele. Ghiuluri groase, cu
filigran, împletite, aur în degete, să cumperi un cartier cu
oameni cu tot. Altfel, cam dus din tinerețe, pe la urechi albise.
Când tușea, scotea o batistă moale, punând-o la gură, băgă și
Paraschiv de seamă când intrară în casă după el.
Bozoncea l-ar fi tăiat de mult, că purta pantofi de hubăr, cu
rame cusute și ștaif înalt, dar îi plăcea de el, de ce spunea și ce
știa, mai de hatârul Didinei. Beau la cot, se pupau, ca frații. Cine
s-apropia de Titi Aripă? L-ar fi făcut starostele bucățele-bucățele.
Avea o dambla: umbla cu flori la rever. Dacă l-ai fi întrebat de
ce-are patima asta, ți-ar fi răspuns că ești prost. Ciupea muierile
de sfârc prin mahala și le făcea cu ochiul. Crai bătrân, se uitau
posacii de bărbați după el ca la dracu. N-alegea. Îi plăcea una, o
dată o oprea:
— Sărut mâna! zicea, și-și scotea pălăria, că purta și pălărie.
Dacă muierea da să-ntoarcă spatele, să n-o vadă cineva, el o
stăpânea cu privirile. Avea niște ochi albaștri-cenușii, de lup,
parcă ardeau.
— Sunt Titi Aripă, beau și pup! atât mai spunea.
Umblau muierile după el ca după prescure. Ehe, ce
chilomanuri făcuse, cu câte fugise, romane să scrii, nu altceva!
Când n-avea ce mai bea, își punea hainele amanet și striga în
gura mare:
— Ce-am avut și ce-am pierdut! În pielea goală m-am născut,
ce-i pe mine-i de câștig!
Gheorghe, să nu-l vadă, să nu audă de el, îi dorea moartea.
Când intrară în casă, vărul ibovnicei cânta la urechea lui
Bozoncea:
Spune, lele, spune tu,
Cu cine-ai făcut pruncu?