Eugen Barbu - Groapa

Manglitorul a adulmecat. Veneau și ceferiștii grămadă. Era zi
de leafă și se putea face treabă. Îi ardeau palmele să mai simtă
hârtiile de-o sută în buzunare.
— Mai repede, Paraschive, l-a grăbit pe ucenic. Te miști ca
ochiul mortului… Haide-ncoace, că am eu șustele mele…
Când să străbată spre Ateliere, au dat cu ochii de sergenți.
— Șestul, sticleții!
Au întors dosul și-au vrut să se strecoare. Când, în față, pe
cine văzură? Pe Rică și pe Sulă, cu două bice în mână. Cel tânăr
nu-i cunoștea. Nu-i văzuse decât noaptea pe camionagii, la
furtul iepelor. Codoșul s-a îngălbenit. L-a tras de mână pe ucenic
într-o parte. Era prea târziu. Huidumele îl știau pe Gheorghe.
— Uite-i pe-ai lui Bozoncea! a strigat unul, și le-au căzut în
cârcă. Nu mai aveau ce să facă. Bine că vă găsirăm, că de când
vă căutăm! zise Rică, și puse mâna pe cel tânăr.
S-a smucit Paraschiv, a vrut să fugă, dar nu i-a mers. Sulă îl
ținea pe bătrân. I-au dat pe mâna gaborilor. Tot drumul i-au lovit
cu bicele. Sânge îi făcuse.
— Să scoateți caii, c-atât v-a fost!
— Care cai? Ce cai? striga codoșul la ei.
— Las’, că știți voi ce cai!
Și iar îi loveau cu pumnii lor ca baroasele. Asta era bătaia aia
de-i povestise Gheorghe, gândi ucenicul. Vrea să zică nu
scăpase, îi întindeau și lui pielea. Scrâșnea și se uita la Rică:
— Mă, nu scap eu…
Lumea se adunase în păr. Pe drum, spre circumscripție, au
trecut și prin piață. Ieșiseră negustorii ca la urs. Râdea Iani din
ușa plăcintăriei:
— Hi, hi, hi, uite bre, bandiții…
Se țineau cu mâna de burtă simigiii. Pungașii, să intre în
pământ, și mai multe nu. Moarte le-a jurat ucenicul.
— Am scăpat bre, ziceau grecii, legându-și curelele.
Precupețele oftau după Gheorghe:
— L-au luat, sărăcuțul, și ce om cumsecade era!
Apoi se răstiră la negustori:
— Da mai tăceți dracului, că se întoarce el odată și-o să
vedeți voi!
Iani își mângâia gușa și striga la prăvăliași:
— Scoateți, bre, plăcintele afară, că nu are cine să le mai fure!
Muierile aruncară cu roșii terciuite în tarabele lor.
250