Emlékkönyv Csetri Elek születésének nyolcvanadik évfordulójára

El are un preludiu în războiul austro-ruso–turc dintre 1735–1739, cândtrupe ruseşti, conduse de feldmareşalul Münnich, au intrat în Moldova,incheind la Iaşi, cu mitropolitul Antonie, o convenţie de recunoaştere aautonomiei ţării, sub protectorat rusesc.În aceste împrejurări, detaşamente destul de numeroase de ostaşi dinMoldova s-au înrolat sub comanda lui Münnich. Când s-a încheiat pacea cuImperiul otoman, fără ca ea să aducă eliberarea ţărilor române de sub turci,armatele ruse s-au retras din Moldova, cu ele refugiindu-se şi vlădicăAntonie, cu mulţi alţii.Cum se întâmplase şi în 1711, toţi aceşti refugiaţi au primit, din parteastatului rus, felurite subvenţii. În general, oamenii de rând au rămas îngrupuri compacte şi tot în acest fel, spre a-şi câştiga existenţa, s-au angajat înarmata rusă, în care de asemenea li s-a îngăduit să formeze unităţi proprii,unele destul de mari.Un astfel de regiment a fost ataşat armatei ruse trimise în campania dinnordul îndepărtat, în cursul căreia aceasta, printr-o contraofensivă energicăîmpotriva suedezilor, a ocupat, în 1742, Finlanda. Regimentul a sosit înlocalitatea unde păstorea Israel Reinius la sfârşitul lunii septembrie 1742 şi afost încartiruit acolo, rămânând vreo 8 luni, până la încheierea păcii de laAbö (Turku), la 7/18 august 1743 897 .Din momentul sosirii acestor „exotici” ostaşi, jurnalul pastorului se referăaproape în întregime la prezenţa lor în sat şi în împrejurimi, evenimentexcepţional, întrerupând monotonia de până atunci a vieţii localităţii.Regimentul era din arma cavaleriei, în care, cum se ştie, moldovenii erauiscusiţi, cum vestiţi fuseseră din vremuri vechi şi caii lor. Pe comandant îlchema Dimitrie Brânzescu, iar pe adjunctul său Bedrago, probabiltranscrierea uşor greşită a numelui moldovenesc Bedreagă. În total erau vreo800 de ostaşi, plus ofiţerii şi slujitorii. Pe vremea aceea fiecare cavaleristcombatant dispunea de 2 cai şi de un slujitor pentru îngrijirea acestora, ceeace dubla, prin personalul auxiliar, efectivele regimentului.Pastorul notează că noii veniţi vorbeau o limbă neauzită pe-acolo pânăatunci, aşa că la început s-au înţeles greu cu localnicii. Fiind un om relativcultivat, ca orice faţă bisericească, a observat repede că este o limbă „derivatădin latină”. I-a auzit rostindu-şi rugăciunea şi şi-a însemnat cuvintele:„Parente nostru ci es in ciel”, sau numeralele: „Un, do, tri ...”, sau expresiifrecvente ca: „Asculta-mi frat’ ”, ori „ci facis mi frat’? ” ş.a.Unii din ei ştiau vorbi turceşte, tătăreşte sau greceşte. Erau ortodocşi şi aveauun preot de regiment care le oficia slujba în limba greacă. Dar câteodată,comportându-se foarte respectuos, veneau şi la slujba luterană din bisericaTextul, sau o parte a lui, a mai apărut şi ulterior, într-o revistă a seminarului de limbăromână de la Universitatea din Turku.897 În timpul acestor câtorva luni, unele unităţi au fost dispersate şi mai la nord, până înoraşul Oulu (Uleaborg).335