N - Limba Romana

critică, eseu 99
creştinismului catolic – şi poezia bacoviană, din care nu se poate extrage, în
mod explicit, nicio doctrină, fără ca această diferenţă între cele trei categorii de
texte să atragă după sine diferenţele de valoare. Aşadar, nu „cantitatea” de filozofie
„decide asupra valorii operei, ci tocmai capacitatea specifică a poetului de
a anula imediatul oricărei infiltraţii de acest fel în structurile poeticului, adică
de a nu permite expresia ei brută, ca atare” 11 . Faptul este valabil şi în ceea ce priveşte
amploarea textelor. În consecinţă, „Dante, fidel unei singure doctrine filosofice,
Bacovia, străin de orice biografie detectabilă a ideilor, ca şi Goethe, fidel
sau infidel faţă de o mulţime de astfel de doctrine, se situează, artistic vorbind,
pe acelaşi plan” 12 , deoarece orizontul categorial nu este un „reziduu doctrinar”
ascuns în structurile poeticului, ci „o funcţie a obiectului estetic”.
Riscurile excesivei infiltrări a metafizicului în fibra poeticului sunt aceleaşi,
consideră eseistul, cu ale altor imixtiuni posibile (psihologia, sociologia,
ideologia etc.), care pot conduce la confiscarea operei poetice de către alte
domenii ale gândirii şi, implicit, la anularea identităţii sale: „tot aşa, «vânătoarea
de idei» metafizice prezintă riscul de a «metafiziciza» poezia, confundând
orizontul ei categorial cu cultura filozofică a autorului” 13 .
Astfel se explică şi rezerva autorului în utilizarea sintagmei „lirică filozofică”
în legătură cu segmentul corespunzător din creaţia lui Blaga şi chiar din creaţia
sa. De asemenea, în lumina acestei demonstraţii, devine transparentă şi
intenţia polemică – anunţată din „Nota preliminară” – cu Noica: dacă filozoful
de la Păltiniş „se despărţea” 14 de Goethe, metaforic, prin aceea că Faust,
opera sa fundamentală, „nu poate (s.a.) să constituie o summa philosophiae” 15 ,
Doinaş arată că ea nu trebuie să fie privită ca o summa philosophiae, ci ca o
veritabilă summa poetica.
Orizontul categorial, pe de altă parte, nu se exprimă sub forma unei înşiruiri
de concepte, ci sub formă de „figuri strict poetice”, ca un „ecran de concreţiuni
specifice poeziei” 16 . O sugestivă comparaţie cu tehnica este relevantă
pentru modul în care filozoficul şi poeticul colaborează în ecuaţia „discursului
mixt”: „Aşa cum energia electrică trecută prin firul de metal devine lumină,
filozoficul trecut prin firul acestor concreţiuni devine lirism” 17 .
Fenomenul este posibil şi în celălalt sens, după cum demonstrează Doinaş în
Nietzsche şi „discursul mixt”, unde perechea de termeni filozofic – poetic este înlocuită
cu gândire – imaginaţie, iar în alt loc cu sugestivele urzeală – beteală 18 :
„Dacă există într-adevăr «un manicheism al imaginaţiei şi gândirii» – ce minunată
definiţie pentru „discursul mixt”! – aşa cum crede Bachelard, atunci e limpede
că în Also sprach Zarathustra gândirea nu s-a născut şi afirmat pe sine împotriva
imaginaţiei, ci tocmai servindu-se de aripile fremătătoare ale acesteia” 19 .