N - Limba Romana

214 ROMÂNĂ
numele comun români... Limba română poate servi drept numitor comun
al dialectelor valah şi moldovenesc”, p. 91), Constantin Negruzzi („Eu sunt
român şi-mi place ţara mea...”, p. 95), Mihail Kogălniceanu („Eu privesc ca
patrie a mea toată acea întindere de loc unde se vorbeşte româneşte şi ca istorie
naţională – istoria Moldovei întregi, a Valahiei şi a fraţilor din Transilvania”,
p. 98), Ion Creangă („Eu sunt de naţiune română, pentru că şi părinţii mei
sunt români...”, p. 105), Alexei Mateevici („Da, suntem moldoveni, fii ai vechii
Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, aşezat prin
România, Bucovina şi Transilvania. Fraţii noştri din Bucovina, Transilvania
şi Macedonia nu se numesc după locurile unde trăiesc, ci-şi zic români. Aşa
trebuie să facem şi noi!...”, p. 126).
Chiar aceste consideraţii imbatabile ar fi suficiente pentru a-i crea omului
nostru o opinie justă, bine întemeiată, verificată de-a lungul istoriei despre
românitatea moldovenilor şi a limbii vorbite de noi. Aporiile dominaţiei Rusiei
ţariste şi a celei sovietice, dar şi indiferenţa omului nostru la problemele
vieţii spirituale continuă până în prezent să ruineze conştiinţa românităţii
moldovenilor, ca şi a bucovinenilor şi a altor părţi constituente ale românilor
din afara hotarelor României.
Or, nu numai marii oameni de cultură din trecut ai naţiunii noastre (şi nu
i-am pomenit nici pe departe pe toţi!), dar şi mulţi scriitori şi savanţi contemporani
au adus şi continuă să aducă argumente vii, concrete, concludente
în favoarea românităţii noastre şi a limbii vorbite în Republica Moldova (ar
fi de ajuns, credem, să-i numim aici pe Nicolae Corlăteanu, Silviu Berejan,
Anatol Ciobanu, Nicolae Mătcaş, Ion Ungureanu, Grigore Vieru şi – neapărat!
– două hotărâri principiale şi categorice adoptate de Academia de Ştiinţe
a Moldovei, din 1994 şi 1996, ambele reductibile la postulatul că „limba literară
vorbită în Republica Moldova este limba română”). Alexandru Horaţiu
Frişcu citează din abundenţă nume şi opinii şi de pe acest segment al istoriei.
Ceea ce este în chip deosebit de interesant, adevărat, convingător e că personalităţi
notorii ale altor seminţii, inclusiv ale Rusiei de odinioară şi contemporane,
ştiu bine că noi, moldovenii dintre Prut şi Nistru, suntem români şi
vorbim limba română (F. F. Vighel, fost viceguvernator al Basarabiei în 1823-
1826: „...Basarabenii sunt români sau romani, cum îşi spun ei... În limba ce o
vorbesc predomină elementul latin”, p. 104; E. E. Golubinski, academician
rus: „În afară de principatele Valahia şi Moldova, românii populează Basarabia
noastră rusească, provinciile austriece Bucovina, Transilvania, Banat şi
Ungaria de est, precum şi colţul de nord-est al principatului Serbia”, p. 104;
L. S. Berg, academician rus: „Moldovenii ce locuiesc în Moldova, Basarabia
şi în guberniile învecinate, Polonia, Herson, iar într-un număr mai mic în gu-