N - Limba Romana

ARHIPERSPECTIVE 205
noastre, a doua oară la Congresul Orientaliştilor, când a depus la Columna lui
Traian coroana cu lauri din bronz, darul delegaţiei române), la Paris, Ierusalim,
în Germania, Spania, în Imperiul Austro-Ungar, dar mai ales, peste trei decenii,
trecând ilegal graniţa, în Ţara Românească, de unde se întorcea cu desagii plini
de volume în limba română pentru românii din Transilvania. Condamnat de
autorităţile habsburgice la închisoare pentru instigare împotriva statului, Gheorghe
Cârţan şi-a văzut nu numai cărţile personale, dar şi mii din miile aduse
din vechiul regat confiscate şi arse într-o fabrică de cărămidă din Braşov. În iarna
1910-1911, când a trecut, tot clandestin, Carpaţii, cu un nou transport de
carte românească, a fost prins şi ţinut două zile şi două nopţi în capcana nemiloasă
a unei avalanşe de zăpadă. A fost cea din urmă călătorie a fanaticului ţăran
român al romantismului naţional, cum îl considera Nicolae Iorga. S-a stins din
viaţă la 7 august 2011 şi, respectându-i-se dorinţa de a-şi dormi somnul de veci
în pământul României libere, a fost înmormântat la Sinaia.
De dimineaţă ne acomodăm din mers cu Roma, preţuind din ce în ce mai
mult şansa de a o avea împreună cu noi pe arheologul Valentina Buşilă, care
ne conduce cu pas tineresc, neobosit pe străzile fabulosului oraş. Ceea ce
frapează de la bun început este amestecul evurilor, coexistenţa lor firească
şi îmbogăţitoare: ruine antice, biserici medievale, monumente ale secolului
XIX şi impresionante edificii ale prezentului se simt bine, înviorate chiar de
stranietatea vecinătăţilor şi permanent ocrotite. Nu numai de pinii uriaşi ai
Romei, de coconarii săi emblematici, parcă la fel de durabili ca piatra, ci şi
de permanenta lucrare a oamenilor, fără vacanţă în materie de reconsolidare,
restaurare, cercetare. Chiar şi aici, în apropierea Forului lui Traian, panouri
mari, îngrăditoare, dincolo de care se înalţă albul viu al mult discutatului
Vittoriano, anunţă în ramura C a metroului săpături, indagini archeologice, investigaţii
arheologice. Dar, iată, exclamaţia „Columna lui Traian!” ne întoarce
privirile, ne iuţeşte pasul şi ne străpunge cu săgeata unei emoţii neaşteptate:
eram pregătite pentru această întâlnire de când am plecat spre Roma şi, cumva,
de când ne ştim şi, totuşi, nimeni nu ar nega bătaia mai accelerată a inimii.
Concomitent cu surpriza celor câţiva oaspeţi ai oraşului care o studiază, o
admiră, o fotografiază, o filmează, sunt şi unii care trec fără să-şi încetinească
mersul, fără a-şi întoarce capul. Dar pe aceasta o depăşim repede – nici
la Suceava sucevenii nu se comportă altfel când merg pe trotuarul din faţa
Curţii Domneşti –, sunt cu siguranţă romani, locuitori ai Romei. Cealaltă
însă, emoţia, rămâne. Ne apropiem cu sfială şi în acelaşi timp ne dăm înapoi,
vrem întâi să o cuprindem întreagă, nu e uşor, are peste 35 de metri. Dacă
pentru Forul Roman, vreme de un mileniu centrul Romei, a fost nevoie să
fie desecată o mlaştină, acoperită şi înălţată pe Colina Palatină, pentru Forul
lui Traian pământul a trebuit excavat, terenul aplatizat, existând şi opinia că