N - Limba Romana

172 ROMÂNĂ
MarIA: În 1988. Ne-am întâlnit în parc. Eu mergem pe o alee, iar el mi-a ieşit
în cale.
TELEJURNALISTA: A fost dragoste de la prima vedere?
MarIA: Da. Am trăit cu Filip numai trei ani, dar au fost cei mai frumoşi ani din
viaţa mea.
reGIZORUL TV: Povestiţi-ne despre Filip...
MarIA: Țin minte ziua când s-a hotărât să plece voluntar pe front. Era 16 martie
1992. Eu am stat afară la aer cu cei doi copii mici. Apoi am intrat în apartament. Soţul
se întorsese deja din oraş, mă aştepta. Păşea nervos prin salon, se învârtea în jurul
mesei şi nu găsea cuvinte să-mi spună că se duce la război. În cele din urmă s-a oprit
şi mi-a spus: „Maria, eu trebuie să plec. În Afganistan am luptat pe pământ străin,
iar acum trebuie să-mi apăr pământul meu. Dacă n-am să-l apăr eu, cine să-l apere?”.
Primăvara lui 1992 a fost cea mai neagră din viaţa mea. Tresăream la orice zgomot.
Noaptea nu puteam dormi, mă duceam la fereastră să văd dacă nu vine
Filip. El nu mi-a trimis nicio scrisoare de pe front.
Pe data de 19 mai, la ora 5 dimineaţa, Filip a fost ucis pe platoul de la Coşniţa.
Împreună cu el au murit mai mulţi combatanţi. Au fost ciuruiţi de gloanţe pe un
câmp de grâu. Un grâu verde-verde...
După ce l-am petrecut pe Filea, am stat în casă o lună de zile. Ieşeam doar să
iau o gură de aer şi mă întorceam înapoi. Urmăream orice fluturaş care intra pe
fereastră, crezând că fluturaşul e sufletul lui Filip. Am fost de câteva ori la cimitir
până la răsăritul soarelui. Cineva mi-a spus că dacă mă duc la cimitir în zori de
zi, aş putea să-l întâlnesc pe Filip. Nu l-am mai întâlnit. Doar o singură dată am
observat că păhărelul cu vin pe care îl lăsasem pe mormânt era gol.
De la Filip mi-a rămas uniforma lui. Într-un buzunar am găsit o foaie de hârtie
cu nişte versuri:
Roşu, galben şi albastru
Se numeşte tricolor,
Şi să ştie ei, cazacii,
Că Moldova nu-i a lor.
Noi în luptă mergem mândri
Pentru-al nostru scump popor,
Noi în luptă vom învinge
Ca să ştie de pe Don
Că Moldova nu-i a lor!
M-am descurcat greu cu doi copii. Lucrez merceolog la un magazin, dar nu putem
trăi doar din salariul meu. De la stat primesc o pensie de 79 de lei pentru
fiecare copil, plus o compensaţie de 200 de lei. Nu ne ajunge nici de pâine.
Pentru mine timpul parcă s-a oprit în loc. Vara trecută l-am visat pe Filip într-un
câmp de flori. El stătea întins în iarbă, avea un zâmbet pe faţă. M-am gândit că e
fericit acolo, în câmpul acela verde-verde...
reGIZORUL TV: Uf-f-f! Am filmat prea mult.