N - Limba Romana

lecţiile istoriei 149
venească”, în locul celei de română, n-a făcut decât să întărească conştiinţa
apartenenţei locuitorilor dintre Prut şi Nistru şi mai mult la Moldova medievală
a lui Ştefan cel Mare. Nimeni n-a putut să şteargă de-a lungul anilor din
memoria generaţiilor amintirile şi faptele marelui domn, apartenenţa la Ţara
Moldovei, iar prin aceasta la întregul neam românesc.
Un rol important, oricât de controversat, l-a avut, ca şi confratele său bucovinean
episcopul Dositei Herescu 62 , mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni.
Prin intervenţiile făcute la autorităţile ruseşti, acesta a reuşit să înfiinţeze, în
1813, pentru instruirea copiilor preoţilor şi slujitorilor bisericii, Seminarul
teologic de la Chişinău. În adresa de motivare către Sinodul rusesc, din 4
noiembrie 1812, mitropolitul Gavriil justifica necesitatea acestui locaş de
învăţământ nu numai pentru învăţarea limbii ruseşti, ca limbă „a stăpânirii”,
cât şi, în principal, pentru însuşirea limbii „naţionale moldoveneşti”, ca „să
poată propovădui poporului cuvântul lui Dumnezeu”, precum şi, îndeosebi,
„acea latinească, fiindcă din ea se trage şi se poate îmbogăţi acea naţională” 63 .
Erau argumente redutabile în faţa cărora autorităţile ruseşti n-au putut să nu
cedeze. Chiar dacă ar fi să luăm în consideraţie numai această din urmă atitudine
a înaltului ierarh român, în ciuda colaboraţionismului său cu autorităţile
ruseşti, ar fi suficient pentru a nu-i imputa că şi-a trădat poporul, limba şi, mai
ales, originea sa română. Mai mult, el propune ca Episcopiei Chişinăului să-i
fie alipită o parte din Episcopia Ecaterinoslavului, anume regiunea Ociacovului,
care era locuită de români, greci, bulgari şi de foarte puţini ruşi 64 .
În teritoriul dintre Prut şi Nistru, intrat în stăpânirea Rusiei, unde a căutat să
impună în administraţie limba rusă, noile autorităţi s-au văzut neputincioase
în îndeplinirea atribuţiilor, fiindcă marea majoritate a populaţiei era vorbitoare
şi cunoscătoare de limba română. În faţa acestei situaţii, guvernatorul civil Pavel
Ivanovici Fedorov a fost nevoit să permită din 1836, în ciuda instrucţiunilor
de la Petersburg, folosirea limbii române în instituţiile statului. Cu un an înainte
convenise să admită introducerea limbii române ca obiect de studiu la Liceul de
băieţi din Chişinău, iar din 1840 şi în şcolile din judeţul cu acelaşi nume, pentru
ca din 1842 să extindă această opţiune pentru şcolile din judeţele Hotin şi Bălţi.
Apartenenţa locuitorilor dintre Prut şi Nistru la comunitatea românească n-a
fost niciodată abandonată ci, din contră, ea a continuat să fie în permanenţă
prezentă prin publicarea neîntreruptă a unor lucrări şi manuale în limba
română 65 . Multe dintre acestea conţin în titlurile lor etnonimele vlaho-moldav
66 sau daco-romano-moldav. Acesta din urmă se întâlneşte, după cunoştinţele
mele, doar în Cuvântul lui Dimitrie Balica adresat tinerilor, care prefaţa
traducerea romanului Heliodor şi Hariti 67 . Folosirea numelui daco-romanomoldav
chiar şi numai de către o singură persoană demonstrează că ideea
unităţii politice pătrunsese adânc şi în rândul basarabenilor, dacă ne gândim