N - Limba Romana

20 ROMÂNĂ
operă a fost scrisă şi ca instrument politic. Anume Virgiliu voia să susţină,
prin această operă, politica lui August, care voia să stăvilească înmulţirea proletariatului
urban, concentrarea lui în oraşe. August voia să trimită mai multă
lume la ţară şi la munca agricolă, fiindcă era şi nevoie pentru imperiu. [...] Însă
nu din acest motiv sunt Georgicele o operă de artă. Noi le considerăm ca operă
de artă şi nu ne interesează deloc că Virgiliu voia cu asta să susţină politica
lui August. [...] Poetul ca poet se află în operă. Ce voia să facă el cu opera e
cu totul altceva, rămâne în afara operei, deşi activitatea a fost, fără îndoială, o
activitate mixtă – era politică şi poezie...” 6 .
2.2. Nu ştiu dacă Eugeniu Coşeriu a avut prilejul să citească poezia Corabia
scrisă de Vişniec. Bănuiesc însă că i-ar fi plăcut. Am şi unele dovezi care mi-ar
îndreptăţi bănuiala. Una dintre ele o constituie partea finală a unei conferinţe
ţinute la Barcelona în 1991, Periodismo e historia, în care savantul a vorbit despre
raportul dintre jurnalism şi istorie 7 . Ultimul paragraf se referă la aşa-zisa
„capacitate” a istoriei de a prevedea fapte viitoare.
Coşeriu argumentează că, în realitate, istoria nu poate prevedea evenimente,
aşa cum nicio altă ştiinţă nu o poate face (nu există o ştiinţă a viitorului 8 ), întrucât
obiectul de care se ocupă nu prezintă necesitate 9 . Ceea ce poate face însă
o asemenea disciplină este să prevină posibilităţi, în baza cunoaşterii generale
a normelor după care se conduce comportamentul uman şi în temeiul celor
întâmplate deja în istorie. Dacă istoricul este obligat să vorbească numai despre
posibilităţi, în schimb, jurnalistul trebuie să-şi asume riscul de a prevedea
cumva evenimente sau acţiuni tocmai prin faptul că-şi alege ştirile şi le apreciază
ca relevante sau irelevante. Şi, desigur, adesea se întâmplă să vorbească
despre posibilităţi care nu se realizează niciodată.
2.2.1. În acest punct al discuţiei, Coşeriu introduce următorul exemplu care
merită toată atenţia: „Li s-a reproşat jurnaliştilor şi altor experţi faptul de a nu
fi prezis perestroika şi căderea regimului stalinist din Uniunea Sovietică. Dar
ar fi putut ei, oare, să o facă? Într-un anume sens, da. Înţelepciunea populară
ne zice că nu există rău care să dureze mai mult de o sută de ani şi, de aceea,
se putea prevedea că la un moment dat trebuia să înceteze. Şi nu mă refer la
vreo ideologie sau la vreo doctrină, ci la regimul ori la tipul de guvern ca atare.
Însă era necesar să se ştie inclusiv că [acest lucru] constituia un rău şi era
nevoie să fie cunoscut (= trăit [expl. lui E.C.]) în mod efectiv. Tatăl meu, care
trăia sub acel regim, fireşte că prevăzuse aşa ceva şi-mi scria în diverse scrisori
despre asta, bazându-se pe un raţionament foarte simplu. Spunea: «Nu poate
să dureze acest regim, fiindcă este un regim în care doar cincisprezece la sută
din populaţie lucrează. Nu e posibil ca cincisprezece la sută din populaţie să
lucreze, iar ceilalţi să fie membri de partid care nu muncesc, agenţi de poliţie