N - Limba Romana

eminesciana 75
vărată, care s-a luptat foarte serios contra tendinţelor Rusiei şi va lupta şi de
acum înainte, n-a întrebuinţat niciodată contra puternicului vecin expresiile
de cari foiesc tocmai gazetele guvernamentale. Opoziţia a fost rezervată în
cuvinte şi puternică în argumente, presa guvernamentală a fost puternică în
fraze şi vorbe late şi slabă în argumente.” (16 aprilie 1878) 45 . Este adevărat,
spune ziaristul, pe 26 aprilie, că „Timpul”, ca organ al opoziţiei, a combătut
guvernul, dar a făcut-o „chiar cu multă amărăciune”, neuitând că „acest guvern
din nenorocire reprezintă statul român” 46 . Eminescu reproşează guvernului
că a trecut dintr-o extremă în alta în atitudinea faţă de Rusia, cu pagubă
de fiecare dată: „noi însă am rămas consecuenţi, adică rezervaţi, plini de respect,
dar demni şi hotărâţi.” (30 aprilie 1878). Este ultima intervenţie în legătură
cu problema Basarabiei înainte de finalizarea tratativelor de la Berlin.
A urmat „vacanţa” regizată, de două luni, de la Floreştii lui Nicolae Mandrea.
La întoarcere, primul articol pe care-l publică (2 august) este despre Dobrogea,
considerată nu doar de Rusia, ci şi de politicienii de la Bucureşti drept
o „compensaţie” pentru Basarabia. Eminescu răspunde ferm că nu poate fi
vorba de aşa ceva, că dreptul asupra Dobrogei este istoric: „Romană în vremea
împăratului August şi loc de exiliu a poetului Ovid, bizantină în urmă,
trecând de la Asanizi la Ţara Românească până ce ne-au fost luată de turci
şi de nimeni altul” 47 . Poetul continuă cu aceeaşi scrupulozitate în a aduce
argumente istorice şi concluzionează în faţa satisfacţiei guvernului liberal că
România ar fi ieşit în câştig cedând Basarabia şi primind Dobrogea: „Organul
ministrului de externe vorbeşte de compensaţii suficiente. Noi am zis de
la început că nu există compensaţii pentru Basarabia, precum nu există vro
plată pentru o palmă măcar din pământul patriei. Aceste lucruri sunt sfinte,
cari se pierd sau se câştigă prin împrejurări istorice, dar nici se vând, nici se
cumpără, nici se schimbă” 48 .
Refuzând ecuaţia confuză Basarabia – Dobrogea, Eminescu are a se lupta, de
acum încolo, cu o nouă problemă, cea a Dobrogei. El se temea că guvernanţii
vor trata Dobrogea cu aceeaşi superficialitate ca pe Basarabia. Şi nu se înşela.
Dobrogea, în împrejurări istorice, devenise un conglomerat de populaţii.
Bancherii evrei din Viena aveau de gând să cumpere pământurile, „numite
ale statului, din Dobrogea”, şi să le parceleze pentru evrei, în speranţa că vor
„agricoliza” pe evreii precupeţi din ţară. Eminescu vede o maşinaţiune a Austriei
menită să-şi extindă influenţa în România. Austria făcuse şi mai înainte
demersuri pe lângă Poartă să colonizeze Dobrogea şi mai ales Delta cu supuşi
austrieci, dar aceasta s-a opus. Eminescu nu exclude căutarea sprijinului la
altă putere „mai puţin exclusivă decât Rusia” care, ajunsă stăpână în Basarabia,
a reuşit să scoată până şi limba română din biserici, „deşi pravoslavia ar
trebui să ştie că un asemenea lucru e cu desăvârşire anticanonic şi necreş-