N - Limba Romana

lecţiile istoriei 145
Cum s-a ajuns la denumirea de român ne-o spune chiar Miron Costin. El
arată că între retragerea armatei şi administraţiei romane din Dacia Traiană
(275) şi constituirea statelor medievale româneşti (începutul secolului al
XIV-lea) se înregistrează mai multe evenimente majore, care au definitivat
conturul teritoriului şi poporului de astăzi. Unul dintre acestea este retragerea
„coloniilor lui Traian” în munţi, în special în acele locuri de unde va porni
mai târziu procesul „descălecării” 38 . În vremea aceasta, care „a ţinut multe
veacuri” 39 , limba a suferit unele modificări, încât nu mai semăna cu limba „latină
curată” 40 , iar numele de roman „a devenit rumân” 41 . Denumirile de astăzi
de moldovean şi de muntean s-au format pe parcursul procesului numit descălecat
şi al constituirii statelor medievale româneşti, când, spune cronicarul,
„şi-au schimbat numele de rumâni... în muntean şi moldovean”, fără a remarca
vreo deosebire etnică sau de limbă. După acelaşi cronicar numai cei din
Ardeal, care fiind „mult mai numeroşi ca ungurii”, şi-au „păstrat neschimbat
numele cel vechiŭ şi se mândresc şi azi cu numele de rumâni” 42 .
În baza celor susţinute de înaintaşii săi, dar şi a altor informaţii, Nicolae Costin,
fiul lui Miron Costin, concluzionează: „...neamul acesta”, adică al românilor,
trăitor în cele trei ţări româneşti, are ca „nume dereptu şi mai vechiu” de
„român, adecă râmlian de la Roma..., iară streinii den prejur le dzic vlah, de
pe vloh”, cum sunt numiţi italienii 43 .
Până acum cronicarii moldoveni Grigore Ureche, Miron Costin şi Nicolae
Costin au demonstrat originea romană a românilor şi a limbii lor; că s-au format
în spaţiul locuit astăzi de români, adică în fostul teritoriu care în vechime
îl forma Dacia. El este, totodată, singurul popor neolatin care şi-a păstrat numele
de român din cel de roman.
Cuvântul român, după aprecierea lui Vasile Arvinte, ascunde „o întreagă istorie”
44 , el arată nu numai originea, vechimea, dar şi continuitatea poporului în
spaţiul geografic aparţinător cândva dacilor. Cronicarii pomeniţi au scos în
evidenţă, totodată, că românii niciodată nu s-au numit ei înşişi decât români,
cum, de fapt, au subliniat şi unii străini care i-au cunoscut mai îndeaproape 45 .
De asemenea, şi numele de vlahi, valahi, volohi, olahi etc., utilizate de străini
pentru români, n-au pus vreodată la îndoială originea şi limba lor.
Cu Dimitrie Cantemir lucrurile se schimbă mult, în sensul că eruditul domn
caută să introducă de data aceasta formarea poporului român în cadrul mai
larg al procesului de formare al popoarelor Europei. El poate fi considerat
drept cel care pune pentru prima dată într-o ecuaţie modernă formarea poporului
român, care premerge apariţiei conștiinței şi naţiunii române. Pe baza
izvoarelor istorice ajunge la aceeaşi concluzie ca şi înaintaşii săi, că „românii
din Dachia, care astădzi sint moldovenii, muntenii şi ardelenii”, sunt singurii