N - Limba Romana

18 ROMÂNĂ
Răspunsul cel mai frecvent pe care l-am primit, atunci când le-am sugerat unor
colegi să citească şi cărţile lui Coşeriu, a fost: „E prea dificil!”. Cred totuşi că ceea
ce scria Benedetto Croce despre Enciclopedia lui Hegel i se potriveşte şi operei
lui Coşeriu: „Desigur că această carte nu este o carte uşoară, nici ea însăşi şi nici
prezentarea pe care i-o fac. Dar cred că, pentru oamenii care gândesc, dificultatea
constituie mai curând un motiv de atracţie decât de respingere” 2 . Tot aici aş
adăuga şi principiul (menţionat adesea de savantul român) al unui alt important
pedagog şi filozof italian, Giovanni Gentile, potrivit căruia mai mult se înţelege
dintr-un text dificil, care forţează învăţarea să progreseze, decât dintr-un text
simplu, în care se găseşte, de altminteri, ceea ce ştim deja.
Cu siguranţă, mai cu seamă lingvistica românească are nevoie de contribuţiile
teoretice ale lui Coşeriu, dar şi cultura noastră in genere, estetica etc. ar
avea de câştigat de pe urma gândirii sale. În plus, Coşeriu este un exemplu de
urmat şi un factor inspirator în numeroase privinţe: te învaţă care este atitudinea
corectă în ştiinţă, îţi impune să nu accepţi nimic fără critica de rigoare,
te obligă să te întorci la fondatori, să citeşti operele marilor gânditori, îţi stimulează
inteligenţa şi creativitatea ştiinţifică, te provoacă în permanenţă să
faci legături între domenii / aspecte ale realităţii ş.a.m.d. Tocmai de aceea, în
acest material, mă voi referi mai puţin la lingvistică, încercând să pun la lucru
unele idei coşeriene despre literatură, istorie şi politică într-o alcătuire (pe cât
posibil) unitară.
2. În capitolul IX al Poeticii sale, Aristotel afirmă că „datoria poetului nu e să
povestească lucruri întâmplate cu adevărat, ci lucruri putând să se întâmple în
marginile verosimilului şi ale necesarului.” 3 . Şi, în continuare, vorbind despre
deosebirea dintre istoric şi poet, Stagiritul precizează că diferenţa nu constă
în aceea că „unul se exprimă în proză şi altul în versuri (de-ar pune cineva în
stihuri toată opera lui Herodot, aceasta n-ar fi mai puţin istorie, versificată ori
ba), ci pentru că unul înfăţişează fapte aievea întâmplate, iar celălalt fapte ce
s-ar putea întâmpla.” (Poetica, IX, 1451 b). De aici ar rezulta şi caracterul mai
filozofic şi mai aparte al poeziei (adică al literaturii) în raport cu istoria: „pentru
că poezia înfăţişează mai mult universalul, câtă vreme istoria mai degrabă
particularul” (ibid.).
2.1. Ne vom întoarce la cuvintele lui Aristotel ceva mai târziu. Deocamdată,
ca punct de plecare, propun spre lectură poezia Corabia pe care autorul,
Matei Vişniec, a citit-o, pe la începutul anilor ’80, la Cenaclul de Luni al lui
N. Manolescu (provocând astfel desfiinţarea cenaclului):
„Corabia se scufunda încet noi ziceam / şi ce dacă se scufundă corabia şi
mai / ziceam orice corabie se scufundă / într-o zi ne strângeam mâinile / ne