N - Limba Romana

142 ROMÂNĂ
mai avea vreo legătură cu fratele său Isac, din motive pe care nu le cunoaştem.
Dat fiind faptul că el nu este menţionat printre moştenitorii averii lui Isac
Balica 7 , putem lansa două ipoteze – fie că a murit înainte de a începe procesul
recuperării acesteia de către urmaşii săi, fie că a fost omis cu bună ştiinţă de
către beneficiari, între care Miron Costin. Privitor la Isac Balica se cunoaşte
că a îndeplinit marea dregătorie de hatman, că s-a căsătorit cu Nastasia, fiica
lui Nestor Ureche şi sora lui Grigore Ureche, că n-a avut copii şi că a fost ucis
în lupta de la Cornul lui Sas împotriva lui Ştefan Tomşa 8 .
După aceste menţionări fugare se pare că paharnicul Constantin Sion a
avut dreptate când a afirmat în Arhondologia Moldovei 9 că acest „vechiŭ
neam de boer mare... din liniea bărbătească n-au mai remas”. Totuşi izvoarele
documentare publicate până în prezent şi cunoscute nouă pomenesc,
imediat după dispariţia Baliceştilor şi împărţirea proprietăţilor rămase de
la Isac Balica, despre un oarecare Balica, martor la vinderea unei părţi din
satul Iugineţi (21 septembrie 1625) 10 , apoi despre un alt Balica, fiul lui Ionaşco
Bâlco, care, împreună cu Dumitraşcu şi cu ginerele său Gavril, nepoţii
lui Bâlco, vinde o roabă ţigancă lui Macri căpitanul cu 50 de taleri (circa
27 martie 1642) 11 . La 2 aprilie 1643 este pomenit Balica din Nicoreştii de
Sus 12 , iar la 11 iulie 1671 – Acsănie Balica din Negrileşti, probabil rudă,
dacă nu chiar acelaşi cu cel de dinainte, martor la vinderea unei vii din satul
Nicoreştii de Sus 13 , după care, timp de mai bine de jumătate de secol, izvoarele
istorice nu mai amintesc nicio persoană cu acest nume. Toţi aceştia
se pare că nu au avut nicio legătură cu marea familie de boieri Balica de la
sfârșitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului următor.
În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, numele de familie Balica îşi face
din nou prezenţa în documentele vremii. Astfel, la 6 mai 1738, într-un rezumat
al unui zapis, este amintit popa Balica şi soţia sa, Catrina, care vând o
casă pe Podul Vechi din Iaşi 14 , apoi probabil acelaşi vinde, la 22 septembrie
1743 15 , o altă casă pe aceeaşi uliţă. Se pare că este vorba de tatăl lui Toma,
blănar, care înstrăinează, la rândul său, la 15 august 1756 16 , locul popii Balica,
iar la 25 aprilie 1760 17 trei dughene cu loc cu tot, de dinaintea Bisericii
Sf. Nicolae Domnesc, lui Coste Papafil. Urmează iar o perioadă de tăcere,
fiindcă în nici una dintre Catagrafiile şi Sămile Visteriei Moldovei, publicate
până în prezent de Gh. Ghibănescu, Ioan Caproşu, Corneliu Istrate şi alţii,
nu figurează nicio persoană cu numele de Balica. La 1803 este amintit Iordache
Balica în calitate de proprietar al satului Ştreanga din ţinutul Herţa. Nu
se cunoaşte până în prezent dacă aceştia din urmă au sau nu vreo legătură cu
familia Balica din care făcea parte comisul Dimitrie Balica.
După căutări îndelungate, fără vreun rezultat cât de cât satisfăcător, care să
ne pună pe o direcţie bună, am găsit, în cele din urmă, un manuscris intitulat