N - Limba Romana

110 ROMÂNĂ
Elena Ţau
Dialogismul discursului liric
în Limba noastră
E.Ţ. – conf. univ. dr. în
filologie. Catedra de
literatură română şi teorie
literară, U.S.M. Volume
recente: Compoziţia operei
literare (2000), Limbajul
operei literare (2007),
George Meniuc, pagini de
corespondenţă (2010).
Limba noastră de Alexei Mateevici este, neîndoielnic,
o operă cu larg răsunet în conştiinţa românilor,
mai cu seamă a celor dintre Prut şi Nistru.
Faptul se explică înainte de toate prin aceea că
poetul ipostaziază, potrivit observaţiei pertinente
a Anei Bantoş, „un mărturisitor” care mizează „pe
cuvântul ca loc de întâlnire cu memoria, cu istoria,
cu viitorul” [1, p. 151], „un mărturisitor”, de adăugat,
care, înţelegând ca nimeni altul drama basarabenilor
de la începutul secolului XX, încearcă să
postuleze adevărurile fundamentale privind entitatea
lor naţională, privind românitatea limbii, literaturii
şi culturii lor.
Se ştie că în complicata ambianţă social-istorică
din 1917, când mulţi basarabeni, ca urmare a
crizei identitare pe care o traversează, îşi reneagă
apartenenţa de neam, implicit şi limba, Alexei
Mateevici promovează neabătut ideea unităţii de
neam, de limbă şi literatură. În luările sale de cuvânt
la Congresul învăţătorilor din Basarabia, ce
se deschide la 25 mai 1917 la Chişinău, el insistă:
„Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove,
însă facem parte din marele trup al românismului
aşezat prin România, Bucovina şi Transilvania.
Fraţii noştri din Bucovina, Transilvania şi Macedonia
nu se numesc după locurile unde trăiesc,
ci-şi zic români. Aşa trebuie să facem şi noi!..”;
„N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai
una, aceeaşi ca cea de peste Prut...” [apud 2, p. 92].
Coregionalilor săi, care se îndoiesc de viabilitatea
limbii moldoveneşti, o română supusă degradării