N - Limba Romana

58 ROMÂNĂ
ale spre a se apăra. Dar ce graniţe naturale îi trebuie puternicei Rusii contra
periculoasei şi ameninţătoarei Românii? Iar graniţele naturale ale sistemului
de stepe de peste Nistru sunt Carpaţii şi Dunărea, adică România întreagă.
Dacă Rusia voieşte într-adevăr să realizeze teoria graniţelor naturale, atunci
ar trebui să anexeze toată România, dacă cerinţa de graniţe naturale ar fi... un
drept. Noi ştim că sub pretextul de-a avea graniţe naturale s-ar putea cuceri
universul întreg.” 7
Dar Eminescu trebuie să se confrunte, simultan, nu doar cu ostilităţile propagandei
ruseşti, ci şi cu acele dinăuntru. El observă că, la repetatele interpelări
din parlament, guvernul a refuzat să răspundă. Poetul parafrazează astfel
„arguţia” presei oficiale: „Calomnii de ale conservatorilor, ca să discrediteze
guvernul, scorniri ca să amăgească opinia publică. Cai verzi pe păreţi şi invenţiuni
cari pun la îndoială loialitatea înaltului nostru aliat, fum care se va risipi
la cea dintâi rază de soare.” (15 februarie 1878). Iar când „raza de soare” a
venit prin generalul Ignatiev, guvernatorii înşişi au putut afla că, pentru aliat,
„Dumnezeu a făcut lumea la 1812 şi că pentru Rusia numai aceea e drept
ce s-a făcut de atunci încoace.” Guvernul – spune Eminescu – avea perfectă
dreptate că nu ştie nimic, deşi contele P.A. Şuvalov îi comunicase intenţiile,
privitoare la Basarabia, lordului Edward Stanley Derby încă de la 8 iulie
1877. Şi poetul citează masiv din acea notă a contelui, din care se văd planurile
Rusiei la viitoarele negocieri, precizându-se că împărăţia îşi revendică
dreptul de a lua Basarabia ca pe o compensaţie pentru cheltuielile de război,
argumentând că foloasele României vor fi cu mult mai mari comparativ cu
pierderea provinciei. Petersburgul dădea mână liberă Austriei să-şi revendice
Bosnia şi o parte a Herţegovinei. Poveste veche, care se va mai repeta,
în privinţa României, în altă ecuaţie, prin Pactul Ribbentrop-Molotov şi la
Ialta. Istoricul ieşean Ion Agrigoroaiei ne amintea recent: „La 14/26 ianuarie
1878, cabinetul rus a cerut deschis guvernului de la Bucureşti retrocedarea
celor trei judeţe din sudul Basarabiei. În ziua încheierii armistiţiului ruso-turc
din 23 ianuarie / 4 februarie 1878, generalul Ignatiev, în drum spre sudul
Dunării, a trecut prin Bucureşti şi a solicitat domnitorului cedarea celor trei
judeţe, România primind drept compensaţie Dobrogea.” 8 Protestele domnitorului
şi ale guvernului veneau prea târziu, chiar dacă, pe 26 ianuarie / 7
februarie 1877, I.C. Brătianu afirmase în Adunarea Deputaţilor că „niciodată
naţiunea română nu va consimţi la cesiunea, dar nici la schimbul unei părţi
din teritoriul său”.
La 19 februarie, Eminescu face un prim comentariu la o corespondenţă trimisă
de un anume X. din Bucureşti la ziarul „Le Nord”, pentru a da replică
afirmaţiei că, la 1812, ruşii ar fi cucerit Basarabia de la nişte populaţii tătare