N - Limba Romana

150 ROMÂNĂ
că totuşi traducătorul romanului greco-elin aparţinea unui grup cu preocupări
intelectuale, deşi nu se înscria la nivelul elitelor. Existenţa denominativului
sugerează faptul că în vorbirea curentă, cu siguranţă şi în mediul elitelor
româneşti, era utilizată în mod frecvent. Ea prezintă, totodată, gradul până la
care ajunseseră prefacerile la nivelul conştiinţei înregistrate de societatea românească
la acea vreme. Expresia daco-romano-moldav indică, pe de o parte,
că Ţara Moldovei şi locuitorii ei aparţineau unei formaţiuni politice mult mai
mari, numită Dacia, care fusese cucerită de Traian şi colonizată cu romani.
Mai mult, aceasta din urmă, pe lângă faptul că trezea sentimentul apartenenţei
locuitorilor de la Est de Carpaţi la marea familie română, ea atrăgea atenţia
asupra Europei, ceea ce a înlesnit înmugurirea în mintea politicienilor de
atunci a ideii şi posibilităţii de creare a unui singur stat al acestei naţiuni.
În concluzie, demersul nostru s-a dorit a arăta cum s-a format şi a evoluat în
mentalul românilor ideea că moldovenii, muntenii, ardelenii au aceeaşi origine
romană şi sunt cunoscuţi de străini sub numele general de vlahi, cu variantele
date de limba şi pronunţia străină, că vorbesc aceeaşi limbă, la care ar trebui
să mai adăugăm aceleaşi tradiţii, obiceiuri, religie etc. Că ideea existenţei unei
mari familii a românilor a pornit de la lupta cronicarilor de a arăta atât confraţilor
lor, cât şi europenilor că moldovenii nu sunt singurii români, că la fel ca
ei sunt şi muntenii şi ardelenii, că toţi au făcut parte dintru început din același
neam, care numai odată cu „decălecarea” şi-au dat între ei nume diferite, spre a
se deosebi unii de alţii în funcţie de locurile unde erau stabiliţi. Pentru a întări
cele afirmate de cronicarii noştri, redăm un citat al unui cronicar sas, Johann Filstich,
cu studii universitare, bun cunoscător al românilor, trăitor printre aceştia,
care a şi scris în vremea lui Dimitrie Cantemir lucrarea Încercare de istorie românească
68 . Iată ce spune autorul: „Moldovenii nu se deosebesc de munteni decât
prin nume, întrucât sunt de aceeaşi stirpe, având acelaşi grai, credinţă şi port,
nedeosebindu-se decât prin lucruri pe care vecinii lor leşi cată a le schimba” 69 .
Numai vremurile şi împrejurările politice au făcut şi fac încă şi astăzi, în ciuda
adevărului istoric, să se adâncească artificial, cum sugera clar Johann Filstich,
speculând slăbiciunile oamenilor, aşa-zisele deosebiri dintre aceştia.
Note
1
„Convorbiri literare”, 1912; vezi şi Alexandru Lapedatu,
Un mănunchi de cercetări istorice, 1915, p. 121-124.
2
Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. I.
3
Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, ediţie îngrijită,
studiu introductiv, indice şi note de P. P. Panaitescu,
Bucureşti, 1955, p. 200.
4
Gh. Ghibănescu, Buzeştii – Balica – Catargieştii, în „Arhiva”,
XXIX, 1912, nr. 1, p. 106-108; Alexandru I. Gonţa,
Mănăstirea Balica din Iaşi – o ctitorie din veacul al XVI-lea
a boierilor Buzeşti din Ţara Românească, în „Mitropolia