N - Limba Romana

portret 155
introducerea din anul 2000, a intitulat Teoria comunităţii omeneşti, un sistem
de sociologie noologică, adică piatra unghiulară a teoriei sale despre comunitatea
omenească 2 . Acelaşi Dan Dungaciu îl plasează pe Brăileanu în rândurile
sociologilor care au adoptat în ştiinţă o poziţie personalist-creştină, axată pe
învăţăturile, etica şi doctrina ortodoxă 3 .
Revenind la Statul şi comunitatea morală, autorul lucrării, pe parcursul acesteia,
a încercat să lămurească raportul dintre stat şi comunitatea morală. Într-o
primă instanţă Brăileanu va insista asupra faptului că există două forme de
organizare socială, fiecare având caracter propriu. Teoretic, spune sociologul
cernăuţean, se poate construi un stat, o comunitate morală, un sistem
economic, o comunitate religioasă etc., considerându-se numai factorii de
care depinde structura acestor forme teoretice. Fiecare dintre forme implică
oamenii, dar oameni a căror acţiune are un scop: politic, economic ş.a.m.d.
Cetăţenii formează statul, producătorii alcătuiesc sistemul economic, credincioşii
constituie biserica. Conduita acestor oameni şi ierarhia (stratificarea)
socială sunt orânduite după norme care corespund caracterului specific al
acestor comunităţi (norme politice, economice, religioase).
Or, îşi expune autorul studiului teza, societăţile concrete se nasc din interferenţa
formelor pure (teoretice), iar omul care formează societăţile este înzestrat
cu toate aceste caractere, fie simultan (este cetăţean, credincios sau homo oeconomicus),
fie succesiv, în cursul evoluţiei individualiste. Prin diviziunea muncii
sociale, oamenii se diferenţiază, se specializează. De aici rezultă structuri sociale
complexe. Cu toate acestea, o specializare absolută nu există la om, cu
excepţia comunităţii biologice unde diferenţierea în funcţie de vârstă şi sexe e
impusă de natură. Deducem de aici că orice formă socială care depăşeşte comunitatea
biologică prezintă un echilibru instabil. Diviziunea muncii sociale
nu este determinată prin legi naturale, ci prin legi ale spiritului, prin norme de
conduită elaborate în interiorul comunităţii, prin intermediul educaţiei. Aceste
norme sunt expresia unor idei. Cum omul acţionează urmărind un ideal, el va
opera după reprezentarea a ceea ce trebuie să fie. Este limpede că idealurile
diferă în funcţie de specialitatea fiecărui individ sau a fiecărei categorii de indivizi:
oamenii politici se ghidează după ideea pe care şi-o formează cu privire la
stat, moraliştii după ideea ce şi-o fac despre comunitatea morală. Prin urmare,
se poate explica limpede că între aceşti specialişti se pot isca conflicte. Iar conflictele
îşi găsesc expresia în oscilaţiile echilibrului social şi în transformările
sociale mai mult sau mai puţin accentuate, revoluţionare, într-o manieră mai
intensă sau mai lipsită de forţă.
Rolul ştiinţei sociale este acela de a deosebi clar între ceea ce este de ceea ce trebuie
să fie. Ştiinţa constată, concluzionează Traian Brăileanu, că există şi că trebuie