N - Limba Romana

eminesciana 61
le dinastiei Ţării Româneşti, a Basarabilor. În secolul al patrusprezecelea
Mircea cel Bătrân, vestitul domn al Ţărei Româneşti şi despot al Dobrogei,
domn al Silistrei şi al ţărilor tătărăşti până la mare, cel care a luat parte la
bătălia de pe şesul Kossovo, la bătălia de la Nicopole, între luptătorii creştini
între cari erau conetabilul Franţei, regele Ungariei şi marele prior Frideric
de Hohenzollern, acest Mircea şi-a întins domnia până la Nistru, de unde
partea aceea de loc care e în posesiunea noastră a păstrat numele Basarabia
de la Mircea Basarab. Va să zică «le vrai possesseur» este Ţara Românească,
Valachia magna. / Ceea ce se numeşte Basarabia rusească au binevoit ruşii
s-o numească astfel, dar aceea, afară de părţile de sud, e Moldovă curată şi
anume jumătatea ţărei Moldovei” 14 .
Cu această sintagmă, Valachia magna, echivalentul Ţării Româneşti, Eminescu
prefigurează conceptul de România Mare, numire legitimă, pe care el
o vehicula şi sub sintagma Dacia Mare, ştiind că, în contextul istoric al vremii,
aceasta nu-i posibilă decât ca Dacie Ideală, adică unitară lingvistic şi spiritual.
În editorialul de pe 1 martie, replică la publicaţiile „Le Nord” şi „Vedomosti”,
revine la numele Basarabia: „Însuşi numele «Basarabia» ţipă sub condeiele
ruseşti. Căci Basarabia nu însemnează decât ţara Basarabilor, precum Rusia
înseamnă ţara ruşilor, România ţara românilor” 15 .
Eminescu opreşte, deocamdată, aici argumentul lingvistic şi istoric legat de
numele Basarabia, fiindcă, între timp, se documentase şi elaborase substanţialul
său studiu Basarabia, primul în ordinea importanţei istorice.
8. Basarabia dreptului
Studiul Basarabia este publicat în cinci numere din „Timpul”, între 3 şi 14 martie
1878, când între Turcia şi Rusia s-au încheiat preliminariile păcii de la San
Stefano (19 februarie / 3 martie). Principalele surse, precizate de Eminescu, în
final, erau: colecţia Arhiva istorică a României, datorată lui B.-P. Hasdeu, lucrarea
acestuia Istoria critică a românilor, Beiträge zur Geschichte der Rumänen, de
Eudoxius Hurmuzaki, capitulaţiunile domnilor moldoveni cu Poarta, cronicarii
moldoveni editaţi de Mihail Kogălniceanu, Chronica Huşilor şi a Episcopiei cu
aseminea numire (1869), de Melchisedec Ştefănescu, cronica tradusă de Amiras
în greceşte, la porunca lui Grigorie Vodă, colecţia de documente Hurmuzaki,
Histoire des Mongols a lui D’Ohsson, Annales Polonorum vetustiores, cartea
consulului general englez la Bucureşti W. Wilkinson, Tablou istoric, geografic şi
politic al Moldovei şi Valahiei ş.a. Asupra lucrărilor lui Amiras şi Wilkinson îi
atrăsese atenţia Alexandru Odobescu, dovadă că, în cercurile culturale ale vremii,
era cunoscută şi încurajată întreprinderea lui Eminescu.