N - Limba Romana

dimensiuni ale unităţii noastre 125
Ca model şi punct de reper pentru colaboratorii săptămânalului „Cuvânt
Moldovenesc” a servit Astra ardeleană: „În vremurile grele de sub stăpânirea
ungurească, românii din Transilvania, pentru a-şi apăra drepturile fireşti şi
sfinte, – adecă limba naţională în şcoală şi în biserică – s-au unit la anul 1861
într-o obşte mare, cu numele de «Astra»: Asociaţiunea pentru literatura română
şi cultura poporului român 6 . Această asociaţiune Astra şi-a întins acum
lucrarea sa şi peste munţii Carpaţi, deschizând la noi în Basarabia un Comisariat
general, în frunte cu omul de încredere, vechiul luptător – dl prof. Onisifor
Ghibu, care în 1917-1918 ne-a dat şi nouă mâna sa de ajutor. Astra tipăreşte
«Cuvânt Moldovenesc», care va străbate la sate, luminând ungherile
pline de întuneric”. I. Tudor îşi exprimă speranţa că Astra va deveni „steaua
cea mai luminoasă, care va lumina sufletele bieţilor moldoveni uitaţi cu totul
de stăpânirea străină de până la unire” 7 .
Din primele numere începe să apară o rubrică specială dedicată acestui aspect:
Răbojul Căminelor „Astrei Basarabiei”. Anume aici vor fi incluse cu regularitate
reportaje de la inaugurarea căminelor culturale – în 1934 numărul
acestora ajunsese la 567, asta însemnând că tot atâtea sate din Basarabia
aveau „focare” de cultură –, aici vor fi lansate diverse apeluri pentru sprijinirea
acestor instituţii publice şi chiar a ziarului „Cuvânt Moldovenesc”. Obiectivele
acestor acţiuni rămâneau constante: „Căminele noastre culturale Astra
au în programul lor de activitate luminarea sătenilor din Basarabia, întărirea
sentimentului lor naţional, dezvoltarea sentimentului lor de solidaritate şi
îndrumarea lor spre o mai bună gospodărie şi spre un trai mai omenos” 8 .
Oricum, colaboratorii ziarului susţineau cu ardoare înfiinţarea la sate a căminelor
culturale Astra îndemnându-i şi pe cititori să le urmeze exemplul:
„Trebuie încurajate, susţinute şi călăuzite. Călăuzite unitar, de oameni cari
cunosc bine stările de spirit şi de suflet locale”.
Nu în ultimul rând, cititorii erau invitaţi să şi colaboreze la săptămânalul „Cuvânt
Moldovenesc”: „...redacţia noastră roagă pe iubitorii de cântece să le scrie,
după cum le aud şi să le trimită nouă pentru tipărire. Mai roagă pe cărturarii de
la sate să ne scrie despre nevoile satelor, despre dorinţele gospodarilor, despre
întâmplările mai însemnate din viaţa sătenilor. Cântecele şi scrisorile acestea
vor fi tipărite în foaia «Cuvânt Moldovenesc»” 9 . Alteori, fără menajamente, sătenii
sunt îndemnaţi să se cultive, să cumpere cărţi, să se organizeze în grupuri
pentru lecturi publice: „satul s-ar putea înzestra cu lectori (cetitori), cu un cor,
cu o bibliotecă şi cu alte lucruri bune şi folositoare. Ne trebuie conducători. Ne
trebuie numai oameni cu stăruinţă, prieteni ai luminării poporului” 10 .
Înfiinţarea şcolilor şi căminelor culturale marca o punere a accentului pe difuzarea
ştiinţei de carte, subliniind importanţa covârşitoare a cărţii româneşti