N - Limba Romana

108 ROMÂNĂ
Printre reprezentanţii literaturii cu implicaţii biblice, trebuie amintiţi şi „creştinii
români”, Traian Dorz şi Costache Ioanid, Sandu Tudor, Zorica Latcu
Teodosia, pe care şi antologiile de poezie religioasă arareori îi pomenesc. Ei
sunt „mărturisitori ai lui Hristos”, alături de poeţii din închisorile comuniste:
Valeriu Gafencu – un mucenic al poeziei româneşti, Radu Gyr – şi cântecul
său de luptă, Sandu Tudor – Pe rugul aprins al poeziei, Valeriu Anania – între
Anamneze şi File de acatist, Sergiu Grossu – Univers simfonic, Inscripţii pe un
vas de lut. Închisoarea pentru ei a fost mănăstire, un loc de asceză prin jertfa
supremă care a culminat prin trăirea profund creştină.
O impresionantă operă rămâne în urma lui Sergiu Grossu, spre exemplu, care
a înţeles să fie „o lumină în veacul pustiu”: „M-am lăsat / Îmbrăcat / De putere,
de raze, de har, / Am suit, / zi de zi, / pe Calvar / Şi pe-o cruce de lemn
noduros / Am murit cu Hristos” (Împlinire). Situat, prin specificul creaţiei
sale, în proximitatea lui Nichifor Crainic şi Radu Gyr, „într-o adevărată treime
literară, dătătoare de tărie” 22 , după cum menţiona criticul Dan Zamfirescu,
Sergiu Grossu descoperă revelaţia biruinţei spiritului asupra materiei, dând
o frumoasă lecţie de nobilă aspiraţie umanitară. Prezenţa lui Dumnezeu îi dă
poetului sentimentul libertăţii lăuntrice, „acea explozie hieratică în întunecimea
temniţei şi acel fior de biruinţă spirituală” 23 , prinsă între chingile temniţei.
Revelaţia descătuşării gândirii, care n-a putut fi arestată, nici înlănţuită,
reprezintă rezultatul forţei acelei credinţe nestrămutate şi unei continue
reflecţii creştine. Fiecare cuvânt e o concentrare de suferinţă, de credinţă şi
supremă eliberare. Astfel, poezia simfonică cedează treptat terenul în faţa poeziei
spirituale, pure, esenţializate. Interiorizându-se, poetul îşi găseşte echilibrul
spiritual în credinţa în Dumnezeu.
Raportându-se direct sau implicit la Biblie, ca sursă primară, poezia religioasă
are un limbaj poetic îndatorat acesteia şi întrucâtva derivat din Sfânta
Scriptură, „dominant fiind ca procedeu artistic chiasmul, adică opunerea a
doi termeni, al doilea fiind inversul celui dintâi, de tipul AB – BA sau repetarea
inversă a două funcţii gramaticale” 24 . În cartea Părintelui Profesor John
Breck, Cum citim Sfânta Scriptură? Despre structura limbajului biblic 25 , se poate
observa că în înţelegerea semnificaţiei adevărate a poeziei religioase mai operantă
şi mai funcţională este lectura concentrică sau depistarea paralelismului
concentric decât lectura lineară.
Note
1
Petre Vintilescu, Poezia imnografică, Editura Renaşterea,
Cluj-Napoca, 2005, p. 8-9.
2
Irina Nicolaescu, Sergiu I. Nicolaescu, Specificul poeziei
religioase româneşti, în Rugăciunile poeţilor (antologie),
Editura Paralela 45, Piteşti, 2000, p. 3.