N - Limba Romana

66 ROMÂNĂ
tinilor, efect al sistemului electiv al domniilor, despre care am făcut precizări
în acest studiu.
În capitolul al IV-lea, Eminescu se ocupă de secolul al XVII-lea. Tătarii, care
se ocupau cu păscutul cailor şi cu prădăciuni, sunt prezenţi în Bugeac sub
domnia lui Ieremia Movilă, care dăruieşte lui Kazigherei Han din Crimeea
şapte sate pentru câşlă (păscutul cailor), asta şi pentru a-l împăca pe Han
cu Polonia. Se vor retrage în Crimeea şi vor reveni la 1637, sub Vasile Lupu.
Dar populaţia stabilă era cea românească şi Eminescu aduce dovezi din viaţa
religioasă a eparhiilor Brăilei şi a Huşilor care şi-au disputat, la un moment
dat, autoritatea în spaţiul Basarabiei. „Tătarii d-lui X – redevine ironic Eminescu
– devin foarte interesanţi. Ei au nevoie de mitropolit, de biserici, de
cărţi româneşti, ba de la anul 1640 Vasile Vvd Lupul le zideşte biserică în
Chilia, iar la 1641 călugării din mânăstirea Caracal le reparează biserica lor
cea veche din Ismail. / În faptă însă se vede şi-n cursul acestui veac de ce
aveau nevoie tătarii şi de ce moldovenii. Tătarilor le trebuia păşune pentru
cai, moldovenilor, poporului statornicit de veacuri şi creştin, le trebuia biserici,
cărţi, mitropolit.” 24 Şi poetul conchide: „Să mulţumim bisericii noastre
care, prin dumnezeiasca linişte şi statornicie pe care a avut-o în vremile cele
turburate, ne-a păstrat prin însemnările ei acest argument zdrobitor faţă cu
orice subtilitate diplomatică” 25 .
Argumentele pentru veacul al XVIII-lea sunt şi mai puternice. Eminescu
aduce la bară, ca martor, chiar pe „martorul” lui X, graful Petru Alexandrovici
Rumianţov, care relatează, la 25 aprilie 1773, despre limpezirea judecăţii
din 1716, dintre Iorest, episcopul Huşilor, şi Ioanichie, episcopul Proilavei,
pentru delimitarea hotarelor celor două eparhii. Cearta e pentru Dubăsari,
de dincolo de Nistru, şi pentru două sate din Bugeac, Sultan-Câşlaşi şi
Musaip-Câşlaşi. Judecata a fost tranşată la Iaşi de Patriarhul de la Alexandria,
Kyr Samuil: Dubăsarii au revenit Proilavei (Brăila), iar cele două sate au rămas
Episcopiei Huşilor.
Dar evenimentul cel mai important din veacul al XVIII-lea se leagă de domniile
lui Dimitrie Cantemir şi Constantin Brâncoveanu. Aceşti doi domni,
străluciţi ca personalitate, aveau toate şansele să ridice Principatele pe culmi
de civilizaţie şi cultură, la nivel european. Ba chiar, conform clarviziunii lui
Dimitrie Cantemir, manifestată în Istoria ieroglifică, se ivea posibilitatea unirii
lor sub un singur sceptru, dar vechea maladie a discordiei mioritice a împins
cele două Principate la nenorocirea domniilor fanariote, după ce Cantemir
a trebuit să devină captiv în Rusia, iar Brâncoveanu să provoace martiriul
familiei, stingându-se dinastia Basarabilor. Am văzut cum Dimitrie Cantemir,
orbit de propria doctrină cu privire la monarhii, a încheiat cu Petru I, la