N - Limba Romana

136 ROMÂNĂ
– Şi nu-mi amintesc nimic legat de acea localitate. Am un sentiment ciudat
când citesc în paşaportul meu despre locul naşterii... Foarte ciudat. Totuşi
Dudinca era un cuvânt atât de prezent în casa noastră din Chişinău... Când
ne-am întors din lagăr eu aveam 3 anişori. Ţin minte însă altceva. De altfel,
un moment care nu ştiu cum şi-a găsit loc în forul memoriei mele şi nu mă
părăseşte. Când ne-am întors, tata avea o relaţie de prietenie, prin anii ’58-
1960, cu Emilian Bucov. El venea deseori la noi, dar şi tata îl vizita. Discuţiile
lor erau despre literatură, scriitori, poate şi despre politică... Dna Mona Bucov
le servea ceaiul, iar ei deschideau geamul, îl turnau peste pervaz şi Bucov
scotea de după cărţile aşezate cu acurateţe pe raft o sticlă de coniac... Erau
absorbiţi de lumea spiritului... Tata considera atunci că Bucov avea un suflet
nobil... Eu doar asistam cu ochii mei de copil la acele întâlniri, eram prea
mică ca să înţeleg ce îi exalta atât de puternic.
– Aţi revenit vreodată la Dudinca?
– Sora mea, Elena, a fost acolo, deşi ea e fiica cea mică şi s-a născut la Chişinău,
după ce părinţii s-au întors în Moldova. A venit de acolo impresionată.
Straniu, eu însă nu ţin minte nimic din acel orăşel.
– Părinţii îşi aminteau de Dudinca?
– Foarte des, mai cu seamă tata. Dudinca revenea în amintirile părinţilor mei
când ne aşezam cu toţii la masă, în bucătărie. Îi ascultam cu atâta interes.
Multe nu le înţelegeam, le-am înţeles abia mai târziu.
– De exemplu...
– De exemplu, de ce a fost tatăl meu arestat... De ce a făcut 15 ani de gulag,
în baza căror depoziţii? De ce a fost despărţit de familia lui, cine l-a trădat pe
tata... Această parte a destinului părinţilor mei rămâne doar sumar, foarte sumar
cunoscută. Supoziţii există, chiar tata cred că le avea, dar niciodată nu a
dat nume sau să-l fi auzit să certe, să pomenească de rău vreun coleg. Tot ce a
avut de exprimat a făcut-o în literatură. Se trezea dimineaţa la patru şi scria...
Pe la 7.30 ieşea la o promenadă pe străzile Chişinăului. Mă lua şi pe mine să
cumpărăm ziare...
– Unde cumpăra Nicolai Costenco ziare?
– Dimineţile aşteptam nerăbdătoare să mă ia de mână şi să ne ducem la
plimbare, după ziare. El nu citea ziare comuniste moldoveneşti, căutam
„L’Humanité” şi „L’Humanité le Meci”. Ne duceam la hotelul Chişinău şi la
gară, acolo găsea ziarele lui preferate; evident, şi „Literaturnaia Gazeta”.
– Citea în franceză?