N - Limba Romana

dimensiuni ale unităţii noastre 139
nului, suntem fericiţi că avem amintiri cu tata... El nu s-a plâns niciodată că
a pierdut casa, bunurile materiale. Tata regreta momente fundamentale pe
care le-a pierdut Basarabia...
– Ce v-a învăţat Nicolai Costenco, ce sfaturi v-a dat şi v-au prins bine în
viaţă?
– Deseori, el înjura. Vai, erau nişte tirade de înjurături în ruseşte! În 15 ani de
Siberie învăţase, deprinsese acest lucru, dar poate că era un fel de eliberare. Îl
întrebam uneori iritată de ce înjură, iar el spunea: „Cine trăieşte în haită, urlă
ca lupii”. Să te păzeşti de lup...
– Pe 20 iunie se împlinesc 16 ani de când Nicolai Costenco are parte de
altfel de bucurii, de cele divine... Aveţi o tradiţie, mergeţi la cimitir, vă
amintiţi...
– Detest comemorările legate de evenimente-destin. Tata şi mama sunt mereu
în amintirile noaste. Nu e neapărat să vină 12 iunie, ziua deportărilor, şi
noi să-i pomenim ca pe victime ale regimului bolşevic... Sau 20 iunie, şi noi să
vorbim numai despre Costenco. Consider greşit acest fel de a-ţi aduce aminte
de oamenii pe care i-ai iubit... Acum să răspund întrebării ce m-a învăţat
tata. Multe, dar el, când cineva îi făcea o potlogărie (că... a avut parte de tot
felul de situaţii), spunea „om calic” sau „om roşcat”. Tata m-a învăţat să mă
feresc de omul cu sufletul calic. Asta îmi prinde bine în viaţă şi întotdeauna
îi mulţumesc în gând...
– Doamnă Tatiana Costenco-Chiosev, deşi succinte, găsesc amintirile
dumneavoastră demne de a le aşeza într-un manual de istorie recentă...
Japonezii spun că omul care are amintiri este un fericit.
– Îmi place să vorbesc cu dumneata, cu oamenii cu care consider că merită să
ştie despre tatăl meu, şi îmi este suficient. Constantin, fratele meu, va perpetua
dragostea lui Nicolai Costenco pentru artă, arta scrisului.
– Vă mulţumesc pentru amabilitate şi pentru bucuria că ne-am întâlnit.
– Bucuria este şi a mea!
Nicolai Costenco se naşte pe 12. XII.1913 la Chişinău. Studii la Liceul B.-P. Hasdeu din
Chişinău şi la Universitatea din Iaşi. Debutează la 1932, prima carte datând din 1937.
Până la 1940 colaborează la revista „Viaţa Basarabiei”. În volumele Poezii (1937), Ore
(1939), Elegii păgâne (1940), Cleopatra (1940) are versuri ce oscilează între dorinţa de
mai bine şi tristeţea dezolantă cauzată de minciuna vieţii. Din 1940 până în 1955 este
deportat în Siberia. Meritele de animator al vieţii literare în Basarabia anilor ’40 i se re-