N - Limba Romana

100 ROMÂNĂ
Somaţia sensibilului – sintagmă doinaşiană ce denumeşte planul senzorial –
este un concept construit în maniera nietzscheană a „reducţiei” filozoficului
la metaforic, ca o demonstraţie in vivo a ideilor afirmate. O analiză atentă a sa
relevă relaţia de simetrie în care se găseşte cu „orizontul categorial”, în sensul
că „somaţia sensibilului” pune în valoare unghiul invers al relaţiei filozofic –
poetic din cadrul „discursului mixt”, angajând maniera în care ideea „coboară”
în manifestările concretului. Pentru că ontologicul în stare pură nu îi este
accesibil omului, acesta – consideră autorul – „îşi propune ambasada sa ontică”
20 , ipostaziată în formele sensibile ale fenomenalului. Un vers din Faust
precum „Viaţa-n răsfrângeri de culori ni-e dată”, citat de Doinaş, arată că o
comunicare directă, nemijlocită, cu absolutul este imposibilă pentru om, iar
vălul de apă al cascadei care filtrează razele soarelui, ca simbol al absolutului,
are tocmai rolul unei necesare medieri: „Astfel în spate soarele rămână! /
Căderea apei, vâjâind pe stâncă, / Tot mai plăcut cu ochiul meu se-ngână” 21 .
Astfel, „năvala senzaţiilor asupra conştiinţei” declanşează „un ochi interior
menit să vadă tâlcurile prezente în fenomenul senzorial” 22 .
Închizând cercul explicaţiilor, eseistul spune că „această somaţie pe care sensibilitatea
o adresează, ca pe un imperativ de neocolit, intelectului, constituie
simptomul pertinent al «discursului mixt»” 23 , de ea fiind responsabilă limbajul
poetic cu toată reţeaua sa imagistică, devenit, aşadar, „organ” pentru
filozofic. Într-un dialog cu Michel Deguy, poetul subliniază această potenţialitate
a cuvântului poetic: „Chaque mot dispose virtuellement de trois
dimensions qu’il ouvre alternativement: il peut être un concept, une image
visuelle ou une image sonore. Faire voir, simultanément, ces trois «dimensions»,
c’est tout le «mystère» du discours mixte” 24 .
„Discursul mixt” se naşte, astfel, din tensiunea jocului „între concret şi abstract,
între imagine şi concept” 25 , păstrat într-un interval sensibil, neadjudecat
total de vreuna din cele două direcţii.
Note
1
Ion Bogdan Lefter, Eseistica..., op. cit., p. 130.
2
Prima tentativă a lui Doinaş de a traduce opera lui
Goethe datează din 1953, când era profesor la Gurahonţ.
În acel an apare traducerea lui Blaga, care îi trezeşte sentimente
contradictorii, „de satisfacţie şi de dezamăgire”.
Traduce câteva fragmente, pe care i le arată, între alţii, lui
Ion Negoiţescu, prietenul său, care îi spune: „Stai liniştit,
încă nu eşti suficient de matur pentru a-l traduce pe
Goethe”. După ce împlineşte 50 de ani, acelaşi Negoiţescu
îl îndeamnă să reia textele, care îi par acum „de o naivitate
nemaipomenită”. De această dată, lucrează cinci ani fără
întrerupere şi fără să facă „nimic altceva”, trăind o chinu-